Conecteaza-te cu noi

Actual

Sute de testări pentru depistarea șoferilor care au consumat alcool și/sau substanțe psihoactive, desfășurate în județul Tulcea

Published

on

roadpol tulcea

În perioada 15–21 iunie 2026, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea au desfășurat activități specifice în cadrul operațiunii europene ROADPOL ALCOHOL & DRUGS, având ca obiectiv prevenirea și combaterea conducerii vehiculelor sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.

Au fost efectuate aproape 1.000 de testări 

Pe parcursul acțiunii, polițiștii au acționat pe principalele artere de circulație din județ, fiind efectuate 925 testări pentru depistarea consumului de alcool, fiind înregistrate 32 de rezultate pozitive.

De asemenea, au fost efectuate 27 de testări în rândul conducătorilor auto pentru depistarea consumului de substanțe psihoactive, fără rezultate pozitive.

Pe lângă activitățile de control, polițiștii au desfășurat și activități preventive, adresând recomandări participanților la trafic privind riscurile asociate consumului de alcool și substanțe psihoactive.

Sancțiuni în valoare de 18.250 de lei, aplicate șoferilor

Totodată, în cadrul acțiunii mai sus amintite, ziua de 19 iunie a fost marcată de intensificarea acțiunii, sub denumirea de SPEED MARATHON.

În urma activităților desfășurate, au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare totală de aproximativ 18.250 lei.

”Recomandăm tuturor participanților la trafic să respecte regulile de circulație și să adopte un comportament responsabil în trafic, iar astfel de activități vor continua și în perioada următoare.”, au notat reprezentanții Biroului de presă al IPJ Tulcea.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions