Conecteaza-te cu noi

Administratie

Chițac, acuzat că a respins amendamentele USR-PNL pentru modificarea regulamentului de acces în Peninsulă

Published

on

Primarul Vergil Chițac dovedește încă o dată că îi pasă câtuși de puțin de opiniile altora. În acest sens, discuțiile pe care Chițac le flutura pe marginea modificărilor regulamentului de acces în Peninsulă nu au fost decât apă de ploaie. Asta pentru că singurele propuneri care au fost luate în considerare au fost cele care au venit din zona apropiată lui. În schimb, propunerile venite de la USR-PNL au fost ignorate total.

„După discuţiile pe care le-am avut împreună cu consilierii PNL pentru modificarea HCL nr. 294/2021 privind „Aprobarea regulamentului de acces în Zona Peninsulară a municipiului Constanța“, informăm cu regret că foarte multe amendamente importante, unele chiar esențiale, pe care le-am propus şi agreat împreună, nu au fost luate în considerare de primarul Vergil Chiţac. Proiectul de hotărâre, proaspăt publicat pe site-ul Primăriei Municipiului Constanţa, este în continuare o insultă adusă tuturor locuitorilor şi agenţilor economici din zonă. Decizia lui Chiţac de a nu respecta modificările asupra cărora am căzut de comun acord împreună cu colegii săi de partid, ne arată, din nou, că în PNL Constanţa orgoliile, fie politice sau personale, sunt mai presus de interesele cetăţenilor.“, spun cei de la USR.

„Iată câteva dintre amendamentele importante ce au fost propuse în grupul de lucru USR-PNL şi care acum nu se mai regăesc în noul proiect de hotărâre:

Am propus două trasee deschise circulaţiei rutiere, iar primul ar fi avut intrare de pe str. Remus Opreanu, cu trecere stânga pe str. Revoluţia din 22 Decembrie şi ieşire pe bd. Regina Elisabeta. Al doilea traseu avea intrarea de pe bd. Tomis, cu stânga pe str. Mircea cel Bătrân, ieşire sau dreapta pe str. Sulmona sau ieşire pe str. Vasile Canarache. Amendamentul a fost şters de domul primar;

Advertisement

Am propus acces pentru vehiculele ce aparţin serviciilor funerare, evenimentelor speciale (nunţi, botezuri) sau reprezentanţilor mass-media. Amendamentul a fost şters de pe listă;

Propunerea de identificare şi trasare a locurilor de parcare în 90 – 180 zile nu a fost agreată de domnul Chiţac şi, prin urmare, a fost ştearsă;

Varianta de permis pentru un al doilea autorurism, după ce propritarul îndeplineşte toate celelalte solicitări, de asemenea nu a fost luată în considerare;

La definiţia rezidentului persoană fizică am propus posibilitatea deţinerii proprietăţii în baza unui contract de leasing imobiliar, închiriere sau comodat. Domnul primar a completat, adăugând că un rezident va trebui să legalizeze aceste documente la notar.

Am propus un amendament pentru emiterea de permise de acces destinate tutorilor, curatorilor şi însoţitorilor legali. Această categorie nu a fost ştearsă, ci a fost mutată la „situaţii de exepţie“.

Advertisement

Amintim că toate propunerile au venit în urma consultării şi discuţiilor avute cu locuitorii Zonei Peninsulare şi au avut ca scop găsirea unor soluţii prin care acest regulament să nu mai afecteze atât de drastic activitatea în zonă şi, implicit, vieţile constănţenilor. Probabil, dacă şi domnul primar ar fi venit să discute cu oamenii, ar fi aflat direct de la ei care le sunt problemele şi de ce este nevoie de o modificare cât mai urgentă a regulamentului de acces. Şedințele grupului de lucru s-au încheiat intempestiv, neanunțat, iar decizia politică pare să fie la discreția unei singure persoane.

USR Constanța va continua să urmărească interesele cetățenilor din zonă. Vom căuta în continuare soluții pentru modificarea regulamentului de acces din Zona Peninsulară şi le solicităm consilierilor PNL, în primul rând, să respecte promisiunile făcute constănțenilor.“, mai notează cei de la USR.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions