Conecteaza-te cu noi

Administratie

Chițac: „Când am intrat în Primărie, mi-am asumat public că am venit să repar ceea ce e stricat“

Published

on

Primarul Constanței, Vergil Chițac, a reiterat pe Facebook că autoritatea locală renovează complet Teatrul Oleg Danovski. Valoarea acestui contract este de 677.353 de lei fără TVA sau 806.050 de lei cu TVA, iar durata este de 36 de luni.

„Prea mulți ani am asistat la decăderea orașului nostru. Când am intrat în Primărie, mi-am asumat public că am venit să repar ceea ce e stricat. Indiferent de obstacole și disconfort, Constanța trebuia obligatoriu să intre în reperații capitale. Și a făcut-o. Astăzi vă anunț un nou capitol important al acestui proces: reabilitarea, dotarea și renovarea completă a Teatrului Național de Operă și Balet Oleg Danovski, care funcționează într-o clădire emblematică a Constanței, construită în urmă cu mai bine de 100 de ani.

După Teatrul Fantasio, a cărui reabilitare a început anul trecut, ne îndreptăm atenția și către Teatrul Oleg Danovski, care, după cum știm, a fost uitat în timp atâta amar de vreme. Cu bucurie și umilință îi anunț pe actori, regizori și pe toți cei care lucrează în acest loc că, în curând, condițiile inumane pe care au fost nevoiți să le suporte în dese rânduri vor deveni istorie. Și, nu în ultimul rând, le mulțumesc pentru modul cum și-au făcut treaba în ultimii ani, în contextul pe care îl vedeți prezentat în pozele de mai jos.

Am atribuit contractul ce prevede proiectarea reabilitării și dotării teatrului (cu o durată de 100 de zile). Acesta include asistența tehnică a proiectantului pe durata tuturor celor 36 de luni în care sperăm să finalizăm lucrările. Vă voi ține la curent cu evoluția lucrărilor.“, spune Chițac.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions