Conecteaza-te cu noi
stelian ion

Administratie

Chițac spune că „și-a făcut toate lecțiile“ pentru baza sportivă din zona „Badea Cârțan“. USR îl acuză că minte prin omisiune

Published

on

sala badea cartan

Pentru că a intrat în anul de grație 2024, primarul Chițac încearcă să se aproprie mai mult de constănțeni. Primarul a lansat un soi de dialog constructiv cu cetățenii și promite că va ține cont de fiecare părere. Din zecile de întrebări adresate pe pagina sa de Facebook, Chițac a ales să răspundă la una legată de baza sportivă din zona Badea Cârțan. Primarul a spus că Primăria are un plan pentru toate bazele sportive din oraș, fie că sunt sau nu ale municipalității. El a afirmat că vrea ca bazele să treacă în municipalității din Constanța pentru a putea cheltui bani cu ele. „Noi ne-am făcut toate lecțiile. Așteptăm o hotărâre de Guvern“, a spus Chițac.

Comentariul scurt făcut de primar i-a făcut pe cei de la USR să reacționeze. Deputatul Stelian Ion, președintele USR Constanța, spune că, „mimând un exercițiu penibil de comunicare cu cetățenii, în scop electoral bineînțeles, primarul Vergil Chițac defilează public cu un răspuns mincinos despre situația bazelor sportive din oraș, cum ar fi Badea Cârțan – despre a cărei soartă a fost întrebat cu subiect și predicat de un constănțean.“

„Pe de-o parte, Chițac spune că „și-a făcut toate lecțiile“, iar pe de altă parte dă vina pe Agenția Națională pentru Sport, însă omite să spună că, de fapt, sala din acest complex se află în proprietatea primăriei și că acolo putea deja să înceapă treaba. Și asta cu atât mai mult cu cât, în urma procesului de bugetare participativă inițiat de USR, există, încă din 2022, un proiect important pentru care a fost alocată suma de 500.000 de lei destinată reabilitării sălii de sport a complexului Badea Cârțan.

A trimis proiectul în ograda CSM și l-a uitat acolo. Asta pentru că era un demers ce avea în spate o inițiativă USR și pentru că suma respectivă presupune transparență decizională în cheltuirea banului public, aspect de care inculpatul pentru abuz în serviciu s-a ferit pe toată durata mandatului său. Proiectul, domnule Chițac, aparține constănțenilor. Ei l-au propus, ei l-au votat și vor să-l vadă dus la bun-sfârșit!

Advertisement
palaz

USR a inițiat procesul de bugetare participativă pentru a pune în mâna constănțenilor puterea de a decide pe ce proiecte să fie cheltuiți o parte din banii publici. Un demers fără precedent în istoria administrativă a orașului nostru, de care Vergil Chițac nu a ezitat să-și bată joc.“, a spus Stelian Ion.

Liderul consilierilor locali ai USR, Florin Cocargeanu, spune, la rândul său, că a omis să specifice că în urma procesului de bugetare participativă din anul 2022 a fost alocată suma de 500.000 de lei, necesară reabilitării sălii de sport din complexul sportiv Badea Cârțan.

„”Noi ne-am făcut toate lecțiile.” Asta pretinde primarul Vergil Chițac într-o filmare în care vorbește despre situația reabilitării bazelor sportive din oraș. În aceeași filmare ne asigură că Primăria Constanța are un plan pentru toate bazele sportive și pune lipsa de implicare pe seama faptului că acestea se află în administrarea Agenției Naționale pentru Sport. Deși afirmă că este legat de mâini și de picioare, a omis să specifice că în urma procesului de bugetare participativă din anul 2022 a fost alocată suma de 500.000 de lei, necesară reabilitării sălii de sport din complexul sportiv Badea Cârțan. Chiar dacă sala a fost dată în administrarea Clubului Sportiv Municipal Constanța tocmai pentru ca lucrările să înceapă cât mai curând cu putință, acest lucru nu s-a întâmplat nici până acum – obicei pe care Vergil Chițac îl tratează ca pe normalitate. După trei ani de mandat, domnul primar nu înțelege că cetățenii s-au săturat de jumătăți de adevăr și continuă să mintă și să își bată joc de oamenii care l-au votat.“, a spus fostul viceprimar Florin Cocargeanu.

Advertisement
palaz

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions