Conecteaza-te cu noi

Administratie

Chițac vrea să facă un proiect al lui Făgădău cu bani de la Programul „Anghel Saligny“

Published

on

Constanța ar putea avea o nouă șosea de centură, care se va numi Bulevardul Madrid. Proiectul a fost început de fostul primar Decebal Făgădău, iar actualul edil Vergil Chițac vrea să îl facă prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny“, care a divizat coaliția de guvernare. Pentru a pune mâna pe banii de la Programul „Anghel Saligny“, primarul Constanței, Vergil Chițac, va propune consilierilor locali aprobarea unui proiect de hotărâre privind aprobarea cererii de finanțare și a devizului general aferente proiectului „Bulevardul Madrid”.

„Bulevardul Madrid va avea o lățime de 23 de metri, câte două benzi pe sens, din care una va fi puțin mai îngustă. Nu vom avea spațiu verde pe zona de mijloc, pentru că este greu de îngrijit. Tocmai de aceea vom muta zona de spațiu verde pe trotuar, care vor fi generoase. În această zonă îmi doresc să avem și iluminat public. Vorbind de infrastructură mare, îmi doresc să încep în acest mandat lucrările la drumul care leagă varianta ocolitoare, adică autostrada A4, de DN 3C, de bulevardul Tomis, adică DN2A. Toate aceste trei drumuri importante sunt legate azi de un drum comunal și se numește DC 89. E un drum pe care nu prea îl folosea nimeni, drumul vechi de Poiana. De la autostradă până în bulevardul Tomis am început să profilăm un nou bulevard al Constanței. Cu alte cuvinte, vechea variantă, care era Aurel Vlaicu, se mută în afara orașului. De asemenea, paralel cu bulevardul Tomis va veni acest bulevard, bulevardul Madrid, care este extrem de important pentru că leagă toată dezvoltarea imobiliară din zonă: Impact, Tomis Plus, Maurer, cartierul nou al Constanței, cu partea de Aurel Vlaicu. Toată zona este în dezvoltare și pot spune că în acest spațiu sunt proiecte în desfășurare de 500 de milioane de euro, private și publice, pentru că trebuie să dezvoltăm concomitent și infrastructura și construcțiile.“, a punctat Făgădău în urmă cu un an.

Valoarea lucrărilor se ridică la 62 de milioane de lei.

Despre construirea unei noi centuri a Constanței a vorbit și fostul consilier local Tudorel Chesoi, care a propus o idee simplă, realizabilă și cu efecte benefice pentru traficul auto din Constanța. El a dorit înființarea unei inel de circulație care să facă legătura între bulevardele IC Brătianu și Tomis, de la fostul sediu al Registrului Auto Român și până la nodul rutier din zona centrului comercial Tom – Carrefour. Artera propusă ar prelua o parte semnificativă din traficul intens de pe bulevardul Aurel Vlaicu.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions