Conecteaza-te cu noi
SEAS

Politica

Ciolacu cere desființarea inspectoratelor de Inspecția Muncii. Constanța, nominalizată printre județele unde s-au găsit probleme grave

Published

on

marcel ciolacu

Premierul Marcel Ciolacu anunță că instituțiile care nu și-au făcut treaba privind controalele din azilele din România trebuie să fie desființate, dacă e nevoie. Ciolacu a cerut demiteri de șefi în mai multe județe și spune că până și poliția a deschis anchete la unele inspectorate. Premierul a nominalizat județul Constanța unde s-au găsit centre cu probleme grave.

„Este a treia ședință de guvern, în care discutăm situația din centrele pentru persoane vârstnice, copii și persoane cu dizabilități. Suntem la finalul controlului la nivel național, pe care l-am cerut în ședința de guvern şi deja există date și foarte clare, care ne obligă pe toţi să luăm anumite decizii ferme. Există o situație, sincer, de netolerat, județe unde s-au găsit centre fără autorizație, centre care funcționau clandestin, toate sub ochii funcționarilor statului român, plus alte centre cu probleme grave închise sau cu activitatea suspendată. Din punctul meu de vedere, este inadmisibil acest lucru. Cele mai multe asemenea cazuri sunt în Arad, Giurgiu, Constanța, Maramureș, Hunedoara, Teleorman, Vrancea și București, mai ales în Sectorul 1. Solicit noului ministru al muncii, doamna Simona Bucura-Oprescu, ca toți șefii agențiilor județene pentru plăți și inspecție socială, celebrul AJPIS, din aceste județe, plus șeful Agenției Municipale București să fie urgent suspendați din funcție până la finalizarea anchetelor disciplinare; totul legal. Am descoperit că este o problemă uriașă și cu munca la negru. Câteodată erau condiții de Evul Mediu în aceste centre în ceea ce privește condițiile de muncă. Din punctul meu de vedere, este clar că Inspecția Muncii nu și-a făcut datoria. Doamna ministru, vă cer să luați aceeași măsură în cazul șefului acestei instituții. Părerea mea este că trebuie să fim mult mai curajoşi şi să începem să desființăm instituții cu totul, instituții care şi-au dovedit incapacitatea de a face față cerințelor în acest moment. Cer președinților de consilii județene, în subordinea cărora se află direcțiile generale de asistență socială, din județele amintite, să înceapă să schimbe toți acești directori din funcție. Este evident că nu și-au făcut treaba și datoria. Dacă nu vor face acest lucru, tot dânșii vor răspunde în fața românilor care i-au ales.“, a declarat Marcel Ciolacu.

Sursa: gov.ro

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions