Connect with us

Politica

Cîțu, la Constanța: „Accesul în restaurante, permis doar persoanelor vaccinate. Verificarea se poate face pe baza CNP-ului“

Tatian Iorga

Publicat

la

În cursul acestei dimineții, premierul Florin Cîțu s-a întâlnit cu operatorii din turism în cadrul căreia au fost discutate o serie de aspecte privind relaxarea măsurilor de la 1 iunie pentru sezonul estival. Cîțu a anunțat, cu această ocazie, că începând cu 1 iuie se elimină obligativitatea purtatului măștilor de protecție pe plajele de pe litoral. Măsura va fi însă codiționată de distanțarea șezlongurilor, iar sezonul estival va fi deschis în două etape.

„Să putem să fim pe litoral, pe plajă, fără mască, să putem să fim la restaurant la capacitate maximă în anumite condiții, la hotel la fel. Am discutat mai multe măsuri. Di partea industriei (Horeca, n.r.) am primit mai multe propuneri și soluții foarte bune pe care le vom pune mâine pe agenda comitetului interministerial. Promisiunea mea e că vom avea aceste soluții la timp aprobate, ca să putem să începem de la 1 iunie o primă etapă de relaxare, apoi de la 1 august o altă etapă. Toată lumea a înțeles că nu putem să redeschidem total de la 1 iunie”, a spus Florin Cîțu.

El spune că reprezentanții industriei Horeca susțin campania de vaccinare. Premierul a afirmat că redeschiderea restaurantelor de la 1 iunie  se va putea face la capacitate maximă, însă doar cu persoane vaccinate. Acestea vor fi verificate dacă sunt vaccinate prin intermediul unei aplicații în care se introduce CNP-ul.

Președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, prezent la întâlnirea cu premierul, a declarat că discuțiile s-au axat pe identificarea celor mai bune soluții, pentru ca activitatea industriei HoReCa să poată fi demarată, cât mai curând, la capacitate maximă. Reprezentanții industriei de profil și-au expus propunerile pentru o serie de măsuri de relaxare a restricțiilor impuse, începând cu 1 iunie și o a doua serie pentru luna august, ținându-se cont de evoluția pandemiei și rata de vaccinare. La finalul întrevederii, Președintele CJC, Mihai Lupu a concluzionat că județul Constanța are nevoie urgentă de o Strategie de Dezvoltare Durabilă.

„Într-un timp relativ scurt vom avea Strategia de Dezvoltare Durabilă a Județului, care va include și industria turismului. Consiliul Județean Constanța, împreună cu dumneavoastră, reprezentanții HoReCa, va definitiva această strategie care va reprezenta principalul suport pentru a putea avea o predictibilitate de dezvoltare în acest sector. Fără această strategie vor fi momente critice, iar lucrurile vor funcționa neunitar, ca până acum. Turismul în Constanța nu însemnă doar litoralul românesc. Județul nostru are un potențial turistic fabulos, iar în momentul definitivării acestei strategii, Asociația de Dezvoltare Durabilă a Județului Constanța, va oferi reprezentanților industriei, fundația necesară dezvoltării de proiecte în vederea accesării de fonduri nerambursabile, vitale investițiilor în acest sector” – a spus Mihai Lupu.

Sursa foto: Facebook/Consiliul Județean Constanța

Comments

comments

Politica

Sute de foști parlamentari, miniștri și premieri își cer în instanță pensiile speciale înapoi

Mihaela Tîrpan

Publicat

la data de

Scris de

Câteva sute de foști parlamentari vor să își recupereze în instanță pensiile speciale. Printre aceștia se numără foști premieri, miniștri, dar și importanți lideri politici. Adrian Năstase, Petre Roman, Gabriel Oprea, Petre Daea, Teodor Meleșcanu sau Vasile Blaga sunt doar câteva exemple.

Potrivit documentelor consultate pe portal.just.ro, aceștia au dat în judecată secretariatele generale ale Camerei Deputaților și Senatului pentru a-și recupera pensiile. Înainte de eliminarea pensiilor speciale, făcută de Parlament în luna februarie, peste 800 de foști senatori și deputați beneficiau de indemnizație pentru limită de vârstă, scrie digi24.ro.

Comments

comments

Continuă să citești

Politica

Mesajul lui Huțucă în bătălia internă pentru supremație: „Lupta nu trebuie dusă dincolo de linia roșie“

Tatian Iorga

Publicat

la data de

Scris de

Pe cine va susține PNL Constanța la șefia partidului? Asta e întrebarea la care mulți liberali constănțeni așteaptă un răspuns. Liderul liberalilor constănțeni, deputatul Bogdan Huțucă, a postat un mesaj pe Facebook în care spune că nu trebuie dusă lupta internă dincolo de o linie roșie.

„Partidul Național Liberal a fost mereu puternic atunci când am fost cu toții împreună, când am avut cu toții același scop și același ideal. Acest lucru a fost valabil și acum 100 de ani când am făcut Marea Unire, dar și în ultimii ani, când am trecut împreună prin două crize globale complicate, criza sanitară și criza economică.

Modul în care am gestionat aceste crize mi-a confirmat încă o dată de ce membrii Partidului Național sunt atât de mândri de partidul lor. Într-un context extrem de dificil am asigurat pentru țară o guvernare liberală care a început în toamna anului 2019 și care continuă cu succes și astăzi.

Avem în fața noastră un nou Congres, o nouă ocazie să ne arătăm susținerea pentru o echipă sau alta, o nouă ocazie să decidem drumul pe care va merge Partidul Național Liberal.

În campania electorală internă ce va urma se vor face cu siguranță declarații mai mult sau mai puțin contondente. Așa se întâmplă mereu, așa se va întâmpla și acum. Oamenii se vor poziționa în tabere diferite, e absolut normal să fie așa. Totuși, în actuala cursă internă nu trebuie să uităm că atunci când am fost împreună, atunci când am vâslit cu toții în aceeași direcție, atunci lucrurile au fost bune atât pentru Partidul Național Liberal cât și pentru România. De aceea, cred că nu trebuie să ducem această luptă internă dincolo de o linie roșie. Acest lucru nu va ajuta nici Partidul Național Liberal și nici România. Indiferent de rezultatul Congresului ce va avea loc pe 25 septembrie, avem obligația de a rămâne împreună și de a consolida și întări marea familie liberală.

Echipa care va câștiga la Congres trebuie să fie echipa Partidului Național Liberal și echipa României. Doar așa vom fi siguri că împreună vom putea asigura o lungă și prosperă guvernare liberală. Doar așa vom fi siguri că vom reuși măcar să ne apropiem de măreția liderilor liberali din urmă cu un secol. Doar așa vom fi siguri că România este pe mâini bune.“, a spus Huțucă.

Comments

comments

Continuă să citești

Politica

Senatorul USR Remus Negoi vrea urgentarea plantării de perdele forestiere în județul Constanța

Tatian Iorga

Publicat

la data de

Scris de

Senatorul de Constanța al USR, Remus Negoi, spune că în toamna acestui an va fi înaintată o inițiativă legislativă prin care se da posibilitatea trecerii mai ușoare a unor terenuri din domeniul privat în domeniul de interes public în vederea înființării de perdele forestier. Negoi spune că trebuie creată o legislație mai permisivă prin care statul să poată intra mai ușor în posesia unor terenuri și pe care să poată fi plantate perdele forestiere. Evident, spune Negoi, oamenii trebuie să fie despăgubiți pentru terenurile cedate la valoarea pieței.

„Lipsa perdelelor forestiere are efecte negative şi asupra agriculturii, iar judeţul nostru a devenit una dintre cele mai aride zone din ţară. Studiile arată că perdelele forestiere sporesc producţia agricolă cu peste 35%.“, spune Negoi.

El atrage atenția că, având doar 29,52% suprafață împădurită (conform IFN), România este departe de media țărilor din UE (43%), iar Constanța se află în topul judeţelor cu o suprafață împădurită foarte redusă, sub 10%.

Negoi afirmă că refacerea terenurilor degradate ajută la recuperarea biodiversităţii, iar pădurile absorb emisiile de carbon care generează efectul de încălzire globală.

„Prin programul nostru de guvernare urmărim stoparea tăierilor ilegale, prin lansarea DNA-ului Pădurilor, și transparentizarea pieței lemnului, propunem declanșarea unui program multianual de împădurire a terenurilor degradate care sunt optime pentru vegetația forestieră şi ne dorim profesionalizarea administrației silvice. Este de dorit să se atingă un ritm de împădurire anual care să facă posibilă acoperirea cu păduri a aproximativ 40% din suprafața terestră a României, până în 2050. Creșterea treptată a capacității de împădurire se potate realiza prin atragerea de fonduri europene, prin fonduri private și prin alocări bugetare.“, a mai spus senatorul de Constanța.

Comments

comments

Continuă să citești

Luna asta s-au urmarit: