Conecteaza-te cu noi

Politica

Cîțu susține coborârea vârstei de VOTARE la 16 ani: „Eu cred că este un lucru bun“

Published

on

Președintele Senatului, Florin Cîțu, a declarat luni că și-ar dori ca vârsta cetățenilor cu drept de vot din România să fie coborâtă la 16 ani și că o modificare a Constituției.

„Vedem, de exemplu, în Uniunea Europeană că vârsta pentru cei care votează este coborâtă la 16 ani. Din punctul meu de vedere, da, eu cred că este un lucru bun”, a declarat Florin Cîţu. Președintele PNL precizat că sunt multe aspecte în actuala Constituție care ar trebui revizuite, în special în ceea ce privește raportul dintre principalii factori de decizie din țară: Președinte, Parlament și Guvern.

„Vreau întâi să avem o discuţie în partid, să vedem noi care sunt priorităţile. Este adevărat că avem acum o majoritate care poate să modifice Constituţia, dar asta nu înseamnă neapărat că trebuie să modificăm Constituţia, dacă nu avem exact ceea ce trebuie să modificăm. Sunt mai multe lucruri pe care trebuie să le discutăm în Partidul Național Liberal întâi. E adevărat, în ultimii ani am văzut, din experienţa şi parlamentară, relaţia dintre Preşedinte – Parlament – Guvern, Guvern – Preşedinte ş.a.m.d., că există dezechilibre care ar putea fi corectate. Dar până nu avem în PNL o discuţie clară, despre ce ne dorim de la această modificare a Constituției, nu aş vrea să intru în detalii, dar sunt multe lucruri”, a mai spus Florin Cîțu.

Sursa: libertatea.ro

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions