Conecteaza-te cu noi

Politica

Cîţu vrea abrogarea legii care interzice vânzarea companiilor de stat: „Atragerea de acţionari privaţi este singura variantă pentru dezvoltare“

Published

on

Premierul Florin Cîţu a anunțat, astăzi, într-un interviu pentru Radio Guerrilla, că legea care interzice înstrăinarea acțiunilor şi activelor companiilor de stat va fi abrogată. În opinia lui Cîţu, atragerea de acţionari privaţi este singura variantă pentru dezvoltarea companiilor.

“Vom abroga acea lege. Nu este vorba de o înstrăinare a acţiunilor. E vorba de o capitalizare, să atragem resurse. Nu avem resurse la buget pentru a capitaliza aceste companii la nevoile pe care le au pentru a se dezvolta. În schimbul unui capital, o parte a acţiunilor sunt tranferate către alţi acţionari. Se întâmplă peste tot în lume. Acolo unde am avut astfel de injecţii de capital şi s-a venit cu un management performant, s-au dezvoltat, au făcut angajări, au devenit profitabile. Strănii nu vor să cumpere orice, nu există riscul ăsta”, a declarat Cîţu.

“România nu a avut niciodată resursele necesare să dezvolte o companie mare. Cred că acest parteneriat pentru noi este câştigător. Noi trebuie să ne gândim cum dezvoltăm aceste companii, cum investim: punem noi banii sau atragem un partener. Ceea ce facem prin abrogarea legii nu înseamnă că mâine facem acest lucru. Este un semnal dat pieţei de capital că nu suntem o ţară care nu vrea investiţii străine”, a mai precizat premierul.

Sursa: stiripesurse.ro

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions