Politica
Ciucă i-a cerut „binecuvântarea“ lui Iohannis pentru a-și depune mandatul

Published
4 zile agoon
By
Tatian Iorga
Guvernul Ciucă are zilele numărate și, potrivit surselor actualul prim-ministru ar urma să își depună vineri mandatul. Până atunci, mai mulți lideri ai PNL s-ar fi întâlnit, ieri seara, cu președintele Klaus Iohannis, susțin surse politice pentru Antena3 CNN și preluate de stiripesurse. Întâlnirea are loc în contextul în care liderii coaliției de guvernare sunt așteptați, mânie, să participe la o discuție la Cotroceni cu șeful statului, iar una din temele de discuție o reprezintă impasului legat de rocada guvernamentală. Discuțiile legate de funcții în viitorul cabinet au fost suspendate. PSD vrea amânarea negocierilor până se rezolvă greva profesorilor, iar UDMR a părăsit negocierile nemulțumită de intenția PNL de a prelua Ministerul Dezvoltării, portofoliu condus în prezent de un ministru al formațiunii maghiare, mai arată sursa citată.
Premierul Nicolae Ciucă a declarat, astăzi, că până luni se va hotărî dacă va rămâne în Guvern, fără să confirme dacă demisionează vineri.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta