Conecteaza-te cu noi

Politica

CJ Constanța caută finanțare pentru reabilitarea și dotarea UPU a Spitalului Județean

Published

on

Conducerea Consiliului Județean Constanța a postat e pagina de internet a instituției o invitație de participare pentru elaborarea documentaţiei tehnico-economice, faza SF/DALI şi întocmirea documentaţiei necesare pentru obţinerea certificatului de urbanism şi a documentaţiilor complete necesare depunerii, obţinerii şi predării către beneficiar a tuturor avizelor, acordurilor sau autorizaţiilor, necesare derulării proiectului privind reabilitarea, modernizarea, extinderea şi dotarea infrastructurii Unităţii de Primiri Urgenţe (UPU-SMURD) din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă “Sf. Apostol Andrei” Constanţa.

Concret, autoritatea contractantă intenţionează să obţină finanţare nerambursabilă pentru reabilitarea, modernizarea, extinderea şi dotarea infrastructurii Unităţii de Primiri Urgenţe din cadrul SCJU Constanţa prin activităţile sprijinite prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 8 „Dezvoltarea infrastructurii sanitare şi sociale”, „Prioritatea de investiţii 8.2 „Îmbunătăţirea calităţii şi a eficienţei în îngrijiri spitaliceşti de urgenţă” Operaţiunea B – Unităţi de primiri urgenţe. 

Tipul achiziţie este cea directă, conform prevederilor art. 17 alin. (1) şi (4) din HG nr. 395/2016 actualizată. Sursa de finanţare este, conform datelor postate de către conducerea administrației județene pe pagina de internet a instituției, buget local, iar tipul contractului este unul de prestări servicii.

Pot participa toţi operatorii economici interesaţi indiferent dacă aceştia deţin sau nu cont în SEAP. Operatorii economici interesaţi pot posta oferta de preţ totală în sistemul electronic SEAP, secţiunea catalogul produse/servicii/lucrări.

Advertisement

“Autoritatea contractantă va achiziţiona serviciile de mai sus respectând prevederile art. 43 din HG nr. 395/2016. Ofertantul declarat câştigător va posta oferta în SEAP, în condiţiile în care deţine cont. În cazul în care ofertantul selectat nu va îndeplini condiţiile de participare sau refuză încheierea contractului, va fi selectat/contactat operatorul economic situat pe următorul loc, în baza criteriului de adjudecare”, precizează reprezentanții autorității contractante, cu precizarea că se pot solicita informații suplimentare și clarificări de la Serviciul Achiziţii, Analiză Piaţă, Urmărire Contracte, Consiliul Judeţean Constanţa, Bd. Tomis nr. 51, tel. +40-241.488.413, fax +40-241.488.411, e-mail: licitaţii@cjc.ro.

În ceea ce privește criteriul de adjudecare, documentul arată că acesta este “cel mai bun raport calitate – preț”, conform art. 187 alin.3 lit. c) din Legea nr. 98/2016, în condiţiile îndeplinirii cerinţelor minime solicitate prin Specificaţiile tehnice, considerate obligatorii, specificaţii tehnice care vor constitui anexa la contract.

Termenul limită de depunere a ofertelor este 24.11.2017, ora 11:00.

Toţi operatorii economici interesaţi vor transmite ofertele pe adresa de e-mail: licitaţii@cjc.ro sau la Registratura CJC cu scrisoare de înaintare, conform modelului anexat (Formular nr. 1), până la data limită de depunere a ofertelor.

Ofertantului câştigător i se va solicita până la încheierea contractului, prezentarea certificatului constatator emis de ONRC, din care să rezulte că ofertantul are înscris obiectul de activitate corespunzător obiectului contractului.

Advertisement

sursa foto: cuget liber

02 Specificatii Tehnice

01 Invitatie

Advertisement

 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions