Conecteaza-te cu noi

Administratie

CJ Constanța scoate la concurs postul de director al Centrului Cultural „Teodor Burada“

Published

on

După ce consilierii județeni au votat, ieri, un proiect de hotărâre ce viza eliberarea din funcție a directorului general interimar al Centrului Cultural Județean Constanța „Teodor Burada”, Nicoleta Bercaru, președintele CJ Constanța, Horia Țuțuianu, scoate postul la concurs. Astfel, șeful Consiliului Județean Constanța a inițiat un proiect de hotărâre privind aprobarea Caietului de obiective elaborat în vederea organizării concursului de proiecte de management pentru Centrul Cultural Judeţean Constanţa „Teodor T. Burada”. Inițiativa a fost inclusă pe ordinea de zi a ședinței extraordinare a CJC care va avea loc luni, 6 iulie. De asemenea, în cadrul aceleiași ședințe mai este propus un proiect privind aprobarea Comisiei pentru concursul de proiecte de management la Centrul Cultural Judeţean Constanţa „Teodor T. Burada”.

Nicoleta Bercaru a condus Centrului Cultural Județean Constanța „Teodor Burada” doar o lună, între 29 mai și 30 iunie, fiind demisă cu votul majorității consilierilor județeni. Proiectul care a stat la baza demiterii Nicoletei Bercaru a fost inițiat de consilierii județeni ai PNL și a fost introdus pe ordinea suplimentară a ședinței de ieri. Inițiativa a trecut cu voturile PNL, PMP și ALDE. Nicoleta Bercaru a fost consilier județean până în luna mai.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions