Nu știu ce anume s-a întâmplat cu orașul Constanța de-a lungul timpului, dar parcă a intrat în și mai multă ceață decât era până în anul 1989. Pe vremuri se trăia foarte greu, așa cum cei care au și-au dus traiul pe atunci pe aceste meleaguri își aduc foarte bine aminte. Nu eram săraci, dar trăiam ca niște sărăntoci deoarece Ceaușescu dorea să scăpăm de datoriile externe. Motiv pentru care aveam lumină cu țârâita, alimente foarte puține și, uneori cumpărate pe cartelă, televizoare alb-negru. Aparate video aveau doar cei cu rude în străinătate sau navigatorii, blugii erau foarte scumpi, cam o jumătate dintr-un salariu mediu. Dar, pantofii erau din piele și foarte bine lucrați, îmbrăcămintea era din stofă de foarte bună calitate, toți oamenii erau nevoiți să lucreze și aveau unde să facă acest lucru, chit că își doreau, ori nu, siguranța era mult mai mare, deși luminile de pe stradă erau aproape inexistente, clădirile vechi ale orașului nu-și arătau vârsta pentru că erau bine întreținute, oamenii primeau, de regula, locuințe de serviciu care au devenit proprietăți private după 1990. De datoriile externe care ne-au adus în situația respectivă se pare că am și reușit să scăpăm prin anul 1989, dar nu ne-am mai putut bucura de acest lucru pentru că nenea a fost împușcat, împreună cu consoarta lui. Distruse au fost și multe dintre speranțele noastre, dar am ignorat acest lucru din dorința și din speranța noastră nebună că va fi mai bine. Este adevărat că multe lucruri s-au schimbat foarte mult în bine. Ni s-a părut normal ca viața noastră să fie mult mai bună, ne-am dorit să trăim frumos și civilizat, până când aproape am uitat de aceste năzuințe. Au rămas pentru foarte mulți dintre noi niște necunoscute. Nu vreau să mă refer la felul în care arată Constanța, deși foarte mulți locuitori sunt exasperați de ruinele care tronează în jurul nostru. Vreau însă să vă istorisesc niște povești neinventate, ci cât se poate de reale, despre câteva clădiri impresionante, care au dat culoare acestui oraș într-o perioadă în care el doar ce apărea pe harta României.
O companie românească se ocupă de vânzarea unor clădiri vechi
Una dintre marile firme din România care se ocupă de vânzarea unor astfel de clădiri este Artmark Historical Estate. Potrivit site-ului acestei companii, de la fondarea Casei de licitații în 2008, Artmark s-a constituit în scurt timp drept unul dintre cei mai importanți promotori ai artei românești de patrimoniu și contemporane, precum și o forță motrice a pieței de bunuri artistice și istorice românești, contribuind la conturarea și impulsionarea dezvoltării acesteia spre cotele marilor piețe internaționale de artă. Reputația de actor esențial al pieței de artei a fost consolidată prin profesionalism, stabilitate și responsabilitate, câștigând astfel încrederea și suportul tuturor celor care s-au regăsit în vizunea pe care se fundamentează activitatea Artmark. Pentru prima oară în România, după modelul marilor Case internaționale de licitații, Artmark Historical Estate oferă accesul clienților la acest segment special de piață, dedicat proprietăților istorice și artistice precum palate, castele, cetăți, conace și vile vechi de secole, repere în Registrul Monumentelor Istorice. În luna iulie a anului 2008, CINOA primește ca membru observator pe Radu Boroianu și valideaza mandatul de asociere acordat lui Radu Boroianu. În aceeași lună se înființează Casa de Licitații Artmark, sub denumirea legală de Galeriile Artmark SRL, de doi asociați, colecționari și iubitori de artă, Radu Boroianu, regizor de teatru (fost secretar de stat în Ministerul Culturii, fost ambasador al României în Elveția), și Alexandru Bâldea, avocat (profesor asociat de curs de marketing cultural la Secția de Istoria Artei a Facultății de Istorie), Radu Boroianu devenind și primul președinte al Casei.
Grand Hotel, primul hotel cu electricitate și încălzire centrală din oraș
Orice constănţean a auzit de „Grand“, dar foarte puţini ştiu că acesta este numele primului hotel cu electricitate şi încălzire centrală din oraş. Povestea acestei clădiri este foarte frumoasă. Ea începe prin anii 1900, de fapt în anul 1912, când un om de afaceri cunoscut în acele timpuri, Stavro Dumitriu, a cumpărat un teren de 1450 mp de la Primăria Constanța. Greu de crezut, dar pe atunci acolo era marginea oraşului. Preţul terenului a fost de 98.870,50 de lei. Timp de câțiva ani s-a lucrat în acea zonă, până când hotelul Grand a fost construit. Construcţia propriu-zisă a durat cinci ani și a fost realizată după planurile arhitectului francez Edgar de Goue. Hotelul era dotat cu electricitate şi deținea încălzire centrală, motiv pentru care a avut un succes fulminant în rândul oamenilor avuți, care aveau nevioe de cazare la malul mării. Afacerea s-a derulat cu succes până în anul 1940, an în care Stavro Dumitru a încetat din viață. După decesul său, afacerea a fost preluată de către fiul său, Dumitru Dumitriu.
Hotelul a durat până la preluarea sa de către comuniști
Hotelul ridicat după cele mai moderne planuri, la parterul căruia se aflau un restaurant, o sală de lectură şi mai multe spaţii comerciale închiriate, era unul dintre punctele de atracţie ale oraşului. Potrivit istoricilor vremii, fiul lui Stavro Dumitriu, Dumitru, era un om de afaceri foarte cunoscut și apreciat. Copil de bani gata și doritor de activități cât mai complexe și importante, el și-a petrecut tinerețea prin mai multe țări ale lumii, ocupând poziții importante. Din anul1926, în calitate de reprezentant direct al societăţii Ford Motor Company, a lucrat la Trieste, Alexandria şi Istanbul. Din 1932, a devenit reprezentant pentru Balcani al companiei americane. După moartea tatălui său, a preluat hotelul dar nu a renunțat de tot la afacerile pe care le derulase în prealabil. La parterul hotelului a înființat reprezentanța Ford în Dobrogea. Influenţa pe care Dumitriu o avea pe plan local este ilustrată şi de titlul de viceconsul onorific al Cehoslovaciei la Constanţa.
Dar preluarea puterii de către comunişti a încheiat relativ repede povestea frumoasă a hotelului Grand. În anul 1950, familia Dumitriu s-a refugiat în Bucureşti, dar fiul lui Dumitru, Stavro, a făcut doi ani de închisoare, la Canal.
Hotelul este scos la vânzare
După o luptă de cinci ani în justiţie, moștenitorii au recăpătat proprietatea familiei lor și au restaurat imobilul. Acum este scos la vânzare și se speră ca cumpărătorul să îl redeschidă publicului ca hotel, ori să-i dea o altă destinație. Pentru cei care nu știu, hotelul are o structură de subsol, parter și două etaje și este o clădire cu 36 de camere și 8 băi, cu terasă superioară. Clădirea este estimată la valoarea de 1.000.000 – 1.250.000 euro, dar este scoasă la vânzare contra sumei de 950.000 euro. Se poate folosi, în viitor, drept hotel sau pensiune, dar poate fi amenajată și ca un centru de birouri, clinică medicală sau spital privat, ori chiar școală privată. Cu toate că este scos la vânzare de ceva vreme, încă nu și-a găsit cumpărător.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta
