Conecteaza-te cu noi

Administratie

Claudiu-Iorga Palaz (PMP), raport de final de mandat în funcția de vicepreședinte al CJ Constanța

Published

on

Vicepreședinte al Consiliului Județean Constanța din partea PMP, Claudiu-Iorga Palaz, și-a prezentat un bilanțul de sfârșit de mandat. În raport el a trecut în revistă realizările din cei patru ani ca vicepreședinte al CJ Constanța și nu a uitat să le mulțumească constănțenilor pentru susținerea pe care i-au arătat-o.

„Dragi constănțeni și locuitori ai județului Constanța, aflat aproape de sfârșitul mandatului de vicepreședinte al Consiliului Județean Constanța, țin să vă mulțumesc pentru întreaga încredere și susținere pe care mi-ați arătat-o pe întreg parcursul activității mele. Așa cum v-am promis încă de la începutul mandatului, am făcut tot ce a stat în puterile și priceperea mea pentru binele locuitorilor județului Constanța. Nu a fost un mandat ușor, dar susținut de dumneavoastră am reușit să realizez tot ceea ce mi-am propus. Au fost proiecte pentru TOȚI CETĂȚENII, în sprijinul și interesul acestora. Gestionarea banului public a fost și este prioritară pentru mine, considerând că funcția de Vicepreședinte al Consiliului Județean Constanța înseamnă, în primul rând, obligația față de cetățean de a-l reprezenta, și nu o serie de avantaje materiale. Eu, personal, am renunțat la toate privilegiile ce decurg în urma acestei calități de ales local, și anume: mașină de serviciu, combustibil, șofer personal, diurnă, telefon sau alte bunuri. Oamenii m-au ales să îi reprezint cu cinste și onoare, nu să abuzez sau să mă bucur de aceste privilegii. Astăzi, când vă scriu aceste rânduri, o fac cu inima deschisă și cu speranța că nu v-am dezamăgit. Privind retrospectiv asupra parcursului celor patru ani de mandat, vă pot asigura că fiecare dintre inițiativele pe care le-am avut au fost pentru și în sprijinul cetățenilor. Iar pentru că faptele vorbesc de la sine, raportul meu de activitate cuprinde o sinteză a proiectelor și activității derulate în calitate de vicepreședinte al Consiliului Județean Constanța, funcție pe care o ocup din partea Partidului Mișcarea Populară.“, a declarat Palaz.

Documentul prezentat de Palaz este unul stufos și arată cu date exacte realizările sale în cei patru ani de vicepreședinte al CJ Constanța. Printre numeroasele, proiecte inițiate de Palaz și care sunt în plină desfășurare se numără amenajarea unui nou sediu al Institutul de Medicina Legală Constanța, care va funcționa în apropierea Policlinicii 2; reabilitarea Teatrului de Vară din Mamaia; modernizarea clădirii în care funcționează în clădirea Policlinicii 2, imobil aflat în proprietatea CJC, și în care vor funcționa un centru de reumatologie și secției de balneo.

Raportul complet poate fi citi aici: https://claudiupalaz.ro/wp-content/uploads/Claudiu-Iorga-Palaz-Raportul-Vicepresedintelui-Consiliului-Judetean-Constanta.pdf

Download (PDF, Unknown)

Advertisement

 

 

 

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions