Conecteaza-te cu noi

Politica

Claudiu Palaz (PMP) îi scrie deputatului Antal Istvan-Janos (UDMR): “Mandatul l-ați obținut în Dobrogea, nicidecum în așa-zisul Ținut Secuiesc”

Published

on

Partidul Mișcarea Populară Constanța, prin președintele Claudiu-Iorga Palaz, având în vedere gestul provocator și agresiv prin care un grup de extremiști unguri din ,,Mișcarea celor 64 de Comitate” din Ungaria, au acoperit Stema României de la Ambasada din Budapesta cu însemnul secuiesc, îi solicită deputatului UDMR de Constanța, Antal Istvan-Janos, să se delimiteze public de această acțiune ce exprimă dispreț față de însemnele României și să condamne fapta promovată de către aceștia.

Totodată, vă solicităm, domnule deputat, să precizați public și dacă vă asumați poziția comunităților maghiare privind autonomia Ținutului Secuiesc.

Ați declarat, domnule deputat, la început de mandat, că ”veți milita pentru drepturile tuturor maghiarilor și a dobrogenilor pe care îi reprezentați în Parlament”. Față de această afirmație, vă rugăm să precizați public de ce parte vă situați în ceea ce privește maghiarii și dobrogenii, în condițiile în care sunt sigur că niciun dobrogean nu este de acord cu declarația privind autonomia regiunii Ținutului Secuiesc.

Ați venit acum 6 ani în Dobrogea, iar noi, dobrogenii, v-am primit cu brațele deschise, așa cum am făcut cu toate celelalte minorități.

Advertisement

Azi, consider că este momentul să ne întoarceți gestul și să condamnați acțiunile care ne-ar face să suferim.

Înainte să fiți UDMR-ist, sunteți român,

domnule deputat Antal Istvan-Janos, iar mandatul l-ați obținut în Dobrogea, nicidecum în așa-zisul Ținut Secuiesc.

 Vă cer public, domnule deputat, să ne precizați adresa cabinetului parlamentar. Nu vă fie teamă, nu pentru acțiuni ostile împotriva dumneavoastră solicităm acest lucru, ci pentru a vă aduce, în calitate de român și în calitate de dobrogean, Drapelul Național al României, TRICOLORUL pe care sunt sigur că nu îl aveți în biroul parlamentar.

Totodată, în calitatea pe care o aveți de președinte al UDMR, filiala județeană Constanța, vă cer să semnăm, ținând seama că anul 2018 este Centenarul Marii Uniri, un protocol prin care vom susține împreună Unirea Basarabiei cu România, astfel încât ROMÂNIA SĂ FIE ÎNTREAGĂ.   

Advertisement

Sunt sigur că în calitate de român veți pune mai presus interesele țării decât interesele UDMR, drept pentru care sunt convins că veți da curs propunerilor noastre.

În condițiile în care nu veți răspunde public scrisorii noastre deschise, considerăm că sunteți de acord cu acțiunile, ostile din punctul meu de vedere, la adresa țării și nu vă meritați statutul de parlamentar al României. (comunicat de presă PMP Constanța)

Protocol PMP – UDMR Constanța pentru Unirea Basarabiei cu România

Dincolo de îndemnul de a se delimita de acțiunile extremiștilor maghiari, desprindem și solicitarea lui Palaz prin care îi propune liderului Organizației UDMR Constanța, deputatul Antal Istvan Janos, de a semna un protocol care să aibă ca scop Unirea Basarabiei cu România, ținând seamă că anul 2018 este Centenarul Marii Uniri. În susținerea acestui demers, desprindem din comunicat și următoarea frază: “Sunt sigur că în calitate de român veți pune mai presus interesele țării decât interesele UDMR, drept pentru care sunt convins că veți da curs propunerilor noastre. În condițiile în care nu veți răspunde public scrisorii noastre deschise, considerăm că sunteți de acord cu acțiunile, ostile din punctul meu de vedere, la adresa țării și nu vă meritați statutul de parlamentar al României”

Poziția MAE: Sunt inacceptabile şi de condamnat incidentele care au ca scop defăimarea simbolurilor naţionale

Advertisement

Ambasada României la Budapesta a fost vandalizată, duminică, după ce mai mulţi membrii din Mişcarea „Celor 64 de Comitate” au acoperit emblema ambasadei cu steagul secuiesc. MAE a susţinut, luni, că sunt inacceptabile şi de condamnat incidentele care au ca scop defăimarea simbolurilor naţionale şi a lansat un apel către autorităţile ungare de a asigura integritatea localurilor misiunii României, după ce Ambasada României din Ungaria a fost vandalizată.

Și asta nu e tot. Maghiarii au început… războiul și pe principalele rețele de socializare. Patriotism exacerbat pe paginile deFacebook ale comunității maghiare, notează b1.ro. Sub genericul “Ținutul secuiesc nu este România” (Székelyföld nem Románia), se revarsă o mulțime de imagini și texte ce arborează steagul secuiesc și susțin secesiunea.

Drapelul galben-albastru este arborat ostentativ în diverse contexte, inclusiv pe… Lună.

Nu lipsește nici imaginea în care steagul secuilor este alăturat unui ștreang, aluzie la declarațiile premierului Tudose privind pretențiile de autonomie ale secuilor.

 

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions