Conecteaza-te cu noi

Exclusiv

Clienții lui Hașotti au încasat despăgubiri de pe urma retrocedării abuzive a carierei Sibioara

Published

on

La finalul anului trecut, Primăria Lumina a achitata 320.000 de lei cu titlul de daune morale și materiale către beneficiarii retrocedării ilegale a carierei de la Sibioara. Plata s-a realizat în baza unei decizii civile a Tribunalului Constanța, pronunțate în anul 2019, care obliga Comisia Locală Lumina și Comisia Județeană de stabilire a dreptului de proprietate asupra pământului să achite în solidar daune morale și materiale de aproximativ 140.000 de euro.

Beneficiarii acestor sume sunt Elena Mitrofan, o bătrână din comuna Mihail Kogălniceanu, și descendenții unei verișoare a acesteia, în speță frații Constantin și Valeriu Muscalu. Cei trei au fost reprezentați în proces de cunoscutul avocat Ionel Hașotti. Instanța a apreciat că aceștia au suferit prejudicii morale și materiale, întrucât cele două comisii au întârziat timp de 8 ani să pună în aplicare o hotărâre judecătorească de retrocedare, pronunțată în anul 2008, lipsindu-i astfel de folosința bunului. Vorbim în acest caz de o hotărâre obținută prin fraudă, așa cum vom arăta mai jos.

Comisia Locală Lumina, condusă de primarul acestei localități, Ioan Roman, s-a conformat deciziei civile la sfârșitul anului trecut, achitând 320.000 de lei (aproximativ 68.000 de euro). Primarul a imputat plata unor funcționari ai Primăriei. Cel mai probabil, aceștia vor contesta decizia de imputare în instanță. Moștenitorii mai au de încasat o sumă similară de la Comisia Județeană din cadrul Prefecturii Constanța.

Un teren minier, oprit prin lege de la retrocedare

Advertisement

Scandalul retrocedării carierei de la Sibioara este o dovadă plenară a corupției care cangrenează administrația publică și justiția de la Constanța. Acesta a început la sfârșitul anului 2005, atunci când verișoarele Elena Mitrofan și Margareta Muscalu au revendicat un teren de 20 de hectare, la Sibioara, în numele bunicului lor comun, Nicolae Tudorancea. Fiind verișoare, cele două se excludeau reciproc de la moștenire. Însă Comisia Locală, care era condusă chiar de Ioan Roman, nu a observat acest lucru. În plus, terenurile miniere erau excluse de la retrocedare în baza articolului 4 din Legea 1/2000. Comisia nu a remarcat nici acest aspect. În schimb, primarul și funcționarii Comisiei au remarcat că bătrânele nu au acte ulterioare anului 1946, motiv pentru care au respins notificarea.

Judecătoarea fondului – o tipă acuzată că vindea hotărâri pe șpagă

Bătrânele l-au angajat pe celebrul avocat Ionel Hașotti din Constanța și au început un proces de fond funciar în 2006. Judecătoarea fondului a fost Corina Eugenia Jianu, o persoană controversată, actualmente exclusă din profesie și trimisă în judecată sub acuzația că a vândut mai multe hotărâri de retrocedare pe șpagă. Jianu a acordat bătrânelor calitatea de persoane îndreptățite la retrocedare, deși acestea nu aveau acte, nu aveau martori pe cele 4 laturi ale proprietății, iar autorul în numele căruia cereau  terenul era decedat din 1942, neavând nici el calitatea de persoană deposedată de către regimul comunist.

Chitanțele de pășunat ale fiului, dovada proprietății pentru tatăl decedat

Bătrânele au spus că autorul lor, decedat în 1942, ar fi plătit taxe și impozite pe teren până în 1950. Acest aspect a fost probat cu niște chitanțe care dovedeau în realitate că un fiu al defunctului și-ar fi plătit taxele sale de pază și de pășunat.

Advertisement

Elena Mitrofan (stânga) a jucat și într-o tentativă eșuată de retrocedare a unui teren din Mihail Kogălniceanu, unde a produs niște documente cu aparență de fals. Ea a revendicat terenul de sub Hotelul Emi, însă după ani de procese s-a demonstrat că suprafața revendicată fusese ocupată de o pădure a statului până în anii 60, fiind exclus să fi aparținut unor persoane fizice în perioada interbelică. Având avocați șmecheri, femeia a scăpat fără nicio anchetă.

Așadar, chitanțele nu dovedeau dreptul de moștenire, dar au contat în proces, deoarece Primăria Lumina nu a contrazis cu nimic susținerea părții adverse. Jianu a mai scris în hotărârea ei că cele două bătrâne ar fi surori, conferindu-le calitatea de persoane îndreptățite la retrocedare, care nu se justifica deloc pe acte. Pe de altă parte, fosta judecătoare nu a dispus restituirea terenului în natură, pe considerentul că acesta face obiectul unei exploatații miniere.

Minciuna avocatului Ionel Hașotti

Bătrânele reprezentate convențional de avocatul Ionel Hașotti au declarat recurs, iar un complet al Tribunalului Constanța le-a acordat terenul oprit prin lege de la restituire. Hașotti a susținut în fața instanței că ”nu există dovadă că există o exploatare de carieră de piatră” pe terenul revendicat. În realitate, 30% din suprafața revendicată în proces era inclusă în licența de exploatare minieră a companiei Somaco Construct SRL Constanța. Societatea nu a fost citată în proces.

Recursul, judecat pe repede înainte, într-un singur termen de judecată

Recursul despre care vorbim s-a judecat într-un singur termen de judecată. În cadrul ședinței, Comisia Locală Lumina nu a fost reprezentată de avocatul titular, ci de un înlocuitor al acestuia, care nu știa dosarul. Sărmanul înlocuitor a cerut amânarea ședinței de judecată, însă instanța i-a respins cererea. Acesta a participat la dezbateri în mod pur decorativ, nepricepând că Ionel Hașotti mințea de înghețau apele. Instanța l-a crezut pe cuvânt pe Hașotti, acordând retrocedarea în baza Legii 18/1991 și a Legii 1/2000, care se refereau deopotrivă la suprafețe agricole.

8 ani, fără posesie

Advertisement

Terenul retrocedat prin această fraudă colosală nu a ajuns în posesia moștenitoarelor timp de aproape 8 ani. În această perioadă, au fost mai multe litigii declanșate de compania Somaco Construct SRL, licențiată de stat să exploateze terenul minier de la Sibioara. Însă, au fost și alte impedimente. Astfel, amplasamentul stabilit printr-o expertiză validată de instanță era greșit, cuprinzând și suprafețe care aparțineau altor persoane, cu titluri de proprietate perfect valabile, dar și drumuri publice de exploatare excluse și ele de la retrocedare.

Încurcătura din anexele de retrocedare

Aici trebuie să știți că, după pronunțarea hotărârii judecătorești, procedura obliga Comisia Locală să emită o propunere de înscriere a moștenitorilor în anexa corespunzătoare a Hotărârii de Guvern nr.890/2005. Propunerea trebuia transmisă Comisiei Județene, care urma să decidă în această privință. Cei de la Lumina au trimis două propuneri la Prefectură, prin care încadrau terenul în anexa 22 referitoare la suprafețele agricole. Fiind notificată și primind dovezile legale cu privire la caracterul minier al terenului, iar nu agricol, Comisia Județeană de la Prefectură, în mandatul exercitat de Claudiu Palaz, le-a respins de fiecare dată.

Afacerea ”bani din piatră seacă”

În 2013, clienții lui Hașotti au deschis un proces de daune, solicitând jumătate de milion de euro pentru lipsa de folosință a terenului minier, de la cele două comisii de fond funciar. După ce au retrocedat terenul mințind că nu este nicio carieră pe el, acum cereau daune pentru lipsa de folosință a carierei. Pe fond, s-a făcut o expertiză minieră total greșită, iar suma cerută de Hașotti pentru clienții săi a fost aprobată de Judecătoria Constanța fără nicio rezervă.

Advertisement

Nicolaescu, reinventează procedura legală, cu de la sine putere

Fostul prefect Adrian Nicolaescu a făcut niște artificii total ilegale

Această soluție provizorie a fost pronunțată în anul 2016. La acea vreme, prefect în funcție era Adrian Nicolaescu. Acesta și-a propus să stopeze daunele care curgeau în continuare, motiv pentru care a încălcat procedura legală, în privința circuitului actelor. El a inițiat și a semnat o hotărâre a Comisiei Județene, prin care i-a înscris pe moștenitori în anexa 22 la HG 890/2005, cu de la sine putere, fără a avea la bază propunerea Comisiei Locale din Lumina. În acest fel, terenul minier a încăput într-o anexă în care nu încăpeau decât terenurile agricole. Pe de altă parte, fostul prefect a obligat Comisia Locală să emită procese-verbale de punere în posesie potrivit planului anexă al hotărârii de retrocedare din 2008. Vorbim de un plan care era eminamente greșit, suprapus peste proprietăți private și drumuri publice. În astfel de situații, trebuia să se apeleze la instanță. Numai că moștenitorii, prefectul și primarul din Lumina au acționat concertat pentru a modifica din pix aceste erori.

Au scos drumurile din domeniul public și au redesenat amplasamentul

În primul rând, Consiliul Local Lumina a emis o hotărâre prin care a scos din domeniul public drumurile de exploatare care traversau cariera de la Sibioara. În al doilea rând, niște specialiști în cadastru au întocmit la cererea moștenitorilor un plan nou, cuprinzând doar suprafețe libere. Terenul retrocedat în 2008 se afla în 3 parcele cadastrale diferite. Instanța precizase expres suprafețele exacte ce urmau să fie retrocedate în fiecare din aceste 3 parcele. Jonglând cu terenurile ocupate care trebuiau ocolite, autoritățile au încălcat bilanțul pe parcele indicat de instanță. Cu alte cuvinte, au retrocedat un amplasament diferit de cel stabilit cu putere de lucru judecat de instanță. Eroarea fundamentală, prin care cariera a fost retrocedată la legea care se referă doar la retrocedarea suprafețelor agricole, n-a mai putut fi corectată din pix. Făptașilor le-a fost imposibil să toarne un strat vegetal peste gropile din mină. Au făcut ei să dispară drumuri; au mutat liniile de contur ca să ocolească terenurile altora; dar cu morfologia terenului nu s-au putut pune. Și nici n-aveau interes, pentru că daunele se calculau la lipsa de folosință a terenului minier.

Jumate de milion de euro, din pixul unui expert ticăloșit

Am vorbit mai sus de valoarea imensă, de jumătate de milion de euro, stabilită de instanța de fond în procesul de daune. Comisiile au declarat apel. Iar instanța de apel a analizat expertiza minieră. Ce-au descoperit magistrații este de domeniul fantasticului. Ei bine, expertul minier (un aromân stabilit în Valea Jiului) nu stabilise lipsa de folosință suferită de beneficiarii retrocedării ilegale pe baza redevențelor practicate pentru exploatările de piatră. Acesta aplicase valorile infinit mai mari practicate la exploatările de petrol și gaze. Și așa, marele specialist era cât pe ce să-i facă semi-milionari pe clienții lui Hașotti.

Advertisement

Daunele, recalculate

Această ficțiune mizerabilă a fost desființată în calea de atac, exact pentru motivele de mai sus. Instanța a dispus refacerea expertizei. Iar la finalul procesului, comisiile au fost obligate să achite clienților lui Hașotti o sumă în lei care echivalează cu aproximativ 140 de mii de euro.

Între ciocan și nicovală

După cum am spus în prima parte a articolului, Primăria Lumina a achitat jumătatea sa la finalul anului trecut. Primarul a imputat plata unor funcționari. Cel mai probabil aceștia vor contesta decizia la instanță, având șanse mari de câștig, date fiind circumstanțele cazului, dat fiind faptul că aceștia au fost între ciocan și nicovală, având mereu de ales între a respecta legea sau hotărârea judecătorească de retrocedare dată cu încălcarea grosolană a legii. În mod previzibil, daunele vor fi suportate în cele din urmă de locuitorii din Lumina, drept mulțumire că duc în cârcă și salariile funcționarilor, și pensiile speciale ale magistraților și politicienilor. Principiul de drept ”dacă poți mult, cu siguranță poți mai puțin”, se transformă la Lumina în ”dacă poți mult, poți și mai mult”. Povestea nu se încheie aici. Urmează și alte surprize, în curs, despre care vom vorbi într-un articol viitor. Va urma.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Adrian Cârlescu este fondator și redactor-șef al publicației Ordinea.Ro. Activează în presa locală constănţeană din anul 1998. A fost reporter şi editor de ştiri la MTC TV, redactor-şef la Replica de Constanţa, redactor în departamentul de investigații la Ziua de Constanţa, co-fondator la Dezvăluiri.Ro, redactor de investigații la Constanța.ro. Este absolvent al Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti (1998), finalizată cu o teză de licenţă coordonată de profesorul Gabriel Liiceanu, şi a unui master de filosofia culturii (2000). Este autor al volumului „Columbia – spectacolul morţii. Regimul de detenţie în Colonia Cernavodă a Canalului Vechi”, Editura Ex Ponto, Constanța, 2014, și coautor coordonator al volumului ”O istorie a orașului Cernavodă”, Editura Star Tipp, Slobozia, 2015.

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions