Conecteaza-te cu noi

Societate

CMSN Constanța continuă demersurile pentru achiziția de noi delfini

Published

on

delfinariu constanta

Astăzi, 29 septembrie, la finalul ședinței Consiliului Județean Constanța, Dănuț Dincă, managerul Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Constanța, a făcut declarații referitoare la mutarea delfinilor în noul bazin.  De asemenea, a precizat că există o căutare continuă pentru achiziția de noi delfini. Zilnic au loc demonstrații cu delfini, cu o durată de aproximativ 25 de minute. În sezonul de toamnă, programul include reprezentanții la ora 11.00 și 15.00.

Când vor fi multați delfinii în noul bazin

Întrebat de mutarea delfinilor în noul bazin, Dincă a spus că acest lucru nu se putea face în sezonul ce tocmai a trecut deoarece  exista riscul ca delfinii să rămână acolo, iar asta ar fi afectat demonstrațiile.

”Era în sezon și nu am riscat acest lucru, dar acum, în perioada de extrasezon vom începe să îi antrenăm, astfel încât să îi putem face să intre și să iasă când vrem noi, pentru că există riscul ca ei să rămână acolo, iar la o adâncime 5,2 metri este greu să îi prinzi și să îi muți înapoi.

Este o operațiune complicată, pare simplă dar nu este așa.“, a explicat managerul Gelu Dănuț Dincă.

Achiziția de noi delfini

Legat de achiziția noilor delfini, managerul a precizat că este o căutare continuă. Autoritățile au încercat în mod repetat să cumpere noi  S-au purtat discuții și negocieri cu parteneri din Mexic, Malta și Spania, însă procedurile de achiziție s-au arătat a fi exterm de dificile. Cu toate acestea, dorința de a aduce noi delfini nu a dispărut.

„Noi tot căutăm, și Consiliul Județean Constanța este, la rândul său, direct implicat. Noi am făcut o solicitare către Consiliul Județean, având în vedere complexitatea acestei achiziții, acestei proceduri, să ne sprijine, adică să se ocupe CJC prin aparatul propriu și cu sprijinul firmei de avocatură cu care are încheiat contract consiliul, astfel încât să putem realiza și această achiziție.

V-am spus, de când am venit și de când avem această problemă că este o prioritate pentru noi și pentru Consiliul Județean această achiziție de delfini. Domnul președinte (n.r. – Florin Mitroi, președintele CJC) se interesează personal de stadiul acestei achiziții.

Noi, prin toate cunoștințele pe care le avem noi și pe care le deține personalul nostru, încercăm să descoperim și alte oferte și cred că vor mai apărea în viitor și alte asemenea oferte referitor la această achiziție.”, a menționat managerul Gelu Dănuț Dincă.

 Cum a fost vara lui 2026

Referitor la sezonul estival 2026, managerul CMSN a spus că vara acestui an a fost așa cum și-au propus.

”Am muncit foarte mult, ați văzut că reprezentanțiile au fost foarte apreciate, fapt pentru care, la următoarea ședință vom intra cu o rectificare pozitivă, vom avea niște venituri mai mari decât cele prognozate și ne bucură acest lucru pentru că putem să facem niște investiții în complex, să ne cumpărăm niște utilaje mai performante,  pompe pe care le avem defecte la momentul actual, și să îmbunătățim calitatea reprezentațiilor și calitatea condițiilor pe care le asigurăm la toate animalele.“, a declarat Dincă.

 A fost un număr mai mare de vizitatori

Dănuț Dincă a precizat că în vara aceasta a fost  un număr puțin mai mare de vizitatori .

”Am avut un număr puțin mai mare de vizitatori, iar până la finalul anului, cred că va fi mai mare decât anul trecut. Aceasta demonstrează că oamenii apreciază ceea ce se realizează în cadrul complexului, reprezentațiile sunt foarte frumoase. Ne-a ajutat foarte mult și suplimentarea cu reprezentația leului de mare acordată de către partea ucraineană, deci credem că facem lucruri bune acolo, așa cum probabil toată lumea le observă.“, a spus managerul Gelu Dănuț Dincă.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions

Protejat de WebMonitor