Conecteaza-te cu noi

Actual

CNE Cernavodă va reduce, duminică, timp de 16 ore, puterea Unităţii 2. Se va remedia un defect incipient

Published

on

CNE Cernavodă va reduce, duminică, începând cu ora 7:30, cu 27% (circa 200 MWh) puterea Unităţii 2 în vederea asigurării condiţiilor de lucru pentru remedierea unui defect incipient la unul dintre sistemele de proces ale părţii clasice a unităţii, informează Nuclearelectrica, printr-un comunicat remis, vineri.

Durata reducerii de putere va fi de aproximativ 16 ore, reactorul rămânând conectat la Sistemul Energetic Naţional în toată această perioadă, potrivit documentului de presă.

“Lucrările de remediere şi reducerea de putere nu vor avea niciun impact negativ asupra personalului, populaţiei şi mediului înconjurător, acestea realizându-se în conformitate cu procedurile specifice ale centralei”, mai precizează conducerea companiei.

Cocumentul este semnat de directorul SN Nuclearelectrica, Cosmin Ghiță.

Advertisement

Potrivit datelor oficiale înregistrate, Nuclearelectrica a realizat în primele nouă luni ale anului trecut un profit net de 225,28 milioane lei, în creştere cu 120% faţă de perioada similar din 2016, când a raportat un rezultat net de 102,39 milioane lei. De asemenea, veniturile din exploatare declarate s-au ridicat în perioada menţionată la 1,4 miliarde lei, fiind cu 17% în creştere faţă de primele nouă luni ale anului trecut (1,19 miliarde lei).

Producţia de energie a crescut cu 2,3%, la 7.760 GWh, de la 7.589 GWh, la sfârşitul lunii septembrie 2016.

Cele două unităţi de la Cernavodă asigură aproape 20% din producţia totală de electricitate a ţării.

Acţionarul majoritar al companiei este Ministerul Energiei, care are o participaţie de 82,49%.

Compania are o capitalizare de 2,4 miliarde lei.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions