Conecteaza-te cu noi

Actual

Cod portocaliu de caniculă în județul Constanța. Temperaturile vor urca până la 39 de grade

Published

on

Vremea deosebit de caldă va persista și în zilele următoare. Potrivit meteorologilor, a fost emis cod portocaliu de caniculă în județul Constanța.

Centrul Meteorologic Regional Dobrogea precizează că valul de căldură va persista și va fi caniculă în cea mai mare parte a Dobrogei. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și depăși, pe arii extinse, pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor încadra între 34 și 39 de grade, izolat mai coborâte în deltă până la 32 de grade, iar cele minime se vor situa între 21 și 25 de grade. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări după amiaza.

Și mâine vremea va fi călduroasă, caniculară în partea continentală. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și depăși, pe arii extinse, pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor încadra între 34 și 37 de grade, mai scăzute în zona de coastă unde vor fi între 30 și 33 de grade, iar cele minime se vor situa între 20 și 24 de grade. Cerul va fi variabil la senin, iar vântul va sufla slab și moderat.

meteo

Potrivit ANM, valul de căldură va persista, în cea mai mare parte a țării, pe tot parcursul săptămânii.

În județele Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ialomița, Brăila,Constanța, Ilfov și municipiul București, în perioada 21 și 22 august 2023, valul de căldură și canicula se vor intensifica. Se vor înregistra temperaturi maxime de 37…39 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa peste pragul critic de 80 de unități.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions