Conecteaza-te cu noi

Actual

Comuna Peștera: 17 milioane de lei pentru construcția rețelei de canalizare

Published

on

Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene (MDRAPFE) începe implementarea etapei a doua a Programului Național de Dezvoltare Rurală (PNDL). Ministrul Dezvoltării Regionale, Sevil Shaidehh, a anunțat că, prin intermediul acestei etape care vor primi finanţare toate proiectele eligibile ale administraţiilor publice locale din întreaga țară. Totodată, ministrul Shaidehh a anunțat că a fost încheiată analiza de specialitate cu privire la alocările de fonduri din cadrul programului şi au fost semnate toate ordinele de finanţare pentru judeţele ţării.

Una dintre localitățile constănțene care a primit bani pentru implementarea unuia dintre cele mai importante proiecte de infrastructură, respectiv cel de canalizare, este comuna Peștera.

Depus anul acesta, pe 13 martie, conform declarațiilor primarului comunei Peștera, Marius Liviu Petre, proiectul a reușit să obțină punctajul corespunzător pentru finanțare. Suma primită pentru construcția rețelei de apă uzată din comuna Peștera presupune realizarea a 21,5 km de rețea de canalizare, o stație de epurare, un post de transformare, 7 stații de pompare și racordurile individuale pentru proprietățile particulare.

“Proiectul “Constructia retelei de apa uzata in comuna Pestera” presupune 21.5 km de retea de canalizare, o statie de epurare, 1 post de transformare, 7 statii de pompare si racordurile individuale pentru proprietatile particulare. Valoarea proiectului de ridica suma de aproape 17 milioane lei, dintre care peste 16 milioane reprezinta fonduri de la bugetul de stat, iar aproximativ 800.000 lei sume de la bugetul local. Conform adresei primite de la MDRAPFE, pana spre sfarsitul anului va fi incheiat contractul de finantare, iar in perioada ulterioara vor fi parcursi pasii procedurali privind implementarea proiectului. Este unul dintre proiectele cu valoare mare din judetul Constanta care se va derula pe parcursul a 3 ani”, a declarat primarul Marius Petre pentru Ordinea.ro.

Comuna Peștera obține, astfel, una dintre cele mai mari finanțări obținute de o localitate din județul Constanța, la această alocare, iar proiectul aprobat este unul pe care actualul primar l-a trecut în top 3 priorități de mandat.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions