Conecteaza-te cu noi

Actual

Concurs de proiecte de management la Complexul Muzeal de Științe ale Naturii

Published

on

Consiliul Judetean Constanţa organizează, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 189/2008 privind managementul instituţiilor publice de cultură, aprobată prin Legea nr. 269/2009, cu modificările şi completările ulterioare şi ale Ordinului Ministrului Culturii nr. 2799/2015 pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare şi desfăşurare a concursului de proiecte de management, a Regulamentului-cadru de organizare şi desfăşurare a evaluării managementului, a modelului-cadru al caietului de obiective, a modelului-cadru al raportului de activitate, precum şi a modelului-cadru al contractului de management, concursul de proiecte de management de la Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanţa, instituție publică de cultură.

Condiţii de participare:
a. are cetăţenia română sau a unuia dintre statele membre ale Uniunii Europene şi domiciliul în România;
b. are capacitate deplină de exerciţiu;
c. are studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă de licenţă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniile de referinţă: științele naturii, științele mediului, medicină veterinară, biologie, biochimie, piscicultură, horticultură, zootehnie, ecologie, protecția mediului, geografie;
d. are experienţă în specialitatea studiilor de minimum 5 ani;
e. are experienţă în management (post de conducere) de minimum 3 ani;
f. nu i-a încetat contractul individual de muncă, raportul de serviciu sau contractul de management, pentru motive imputabile în ultimii 4 ani;
g. nu a suferit condamnări penale şi civile pentru fapte ce l-ar face incompatibil cu funcţia pentru care candidează;
h. nu deţine o funcţie de manager la o altă instituţie publică de cultură din România (astfel cum este definită de prevederile O.U.G. nr. 189/2008 privind managementul instituţiilor publice de cultură, cu modificările şi completările ulterioare);
i. nu a fost lucrător al Securităţii sau colaborator al acesteia, în sensul art. 2 lit. a) – c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii;
j. cunoaşte limba română, scris şi vorbit.

Calendarul concursului:
a. 11 decembrie 2018, aducerea la cunoştinţa publică a: condiţiilor de participare la concursul de proiecte de management; caietului de obiective; regulamentului de organizare a concursului de proiecte de management întocmit conform regulamentului-cadru; calendarului concursului, cu precizarea termenului/perioadei pentru fiecare etapă; actelor necesare înscrierii la concursul de proiecte de management care fac obiectul dosarului de concurs; bibliografiei; informaţiilor (privind condiţiile tehnice de redactare a proiectului de management şi condiţiile de prezentare a acestuia şi orice alte informaţii considerate necesare unei mai bune înţelegeri a cerinţelor concursului);
b. 28 ianuarie 2019, ora 16:00 data limită de depunere a proiectelor de management şi a dosarelor de concurs de către candidaţi, la sediul Consiliului Judeţean Constanţa din Bd. Tomis nr.51;
c. 29 ianuarie – 31 ianuarie 2019, selecţia dosarelor;
d. 1 februarie – 11 februarie 2019, analiza proiectelor de management – prima etapă;
e. 11 februarie 2019 aducerea la cunoştinţa candidaţilor, în scris, nota obţinută în prima etapă a concursului, precum şi afişarea acesteia la sediul Consiliului Judeţean Constanţa din Bd. Tomis nr.51 şi al instituţiei publice de cultură, precum şi pe pagina de internet a instituţiei publice de cultură, după caz;
f. 12 februarie 2019, susţinerea proiectelor de management în cadrul interviului – a doua etapă;
g. în termen de 24 de ore de la încheierea etapei a doua – aducerea la cunoştinţa candidaţilor, în scris, a rezultatului concursului, şi la cunoştinţa publică, a rezultatului concursului prin afişarea acestuia la sediul Consiliului Judeţean Constanţa din Bd. Tomis nr.51, precum şi pe pagina de internet a autorităţii, după caz;
h. candidaţii nemulţumiţi pot depune contestaţii asupra modului de respectare a procedurii privind organizarea şi desfăşurarea concursului, la sediul Consiliului Judeţean Constanţa din Bd. Tomis nr.51, în maxim 5 zile lucrătoare de la data aducerii la cunoştinţa candidaţilor a rezultatului concursului;
i. în termen de 24 de ore de la expirarea termenului în care pot fi depuse contestaţii sau, după caz, de la data soluţionării acestora (maxim 3 zile lucrătoare de la data expirării termenului pentru depunerea contestaţiilor), prin grija autorităţii, sunt aduse la cunoştinţa publică prin afişaj la sediul autorităţii şi al instituţiei, precum şi pe pagina de internet a autorităţii şi a instituţiei publice de cultură, rezultatul final al concursului, lista nominală a candidaţilor şi alte informaţii de interes public.

Dosarele de concurs şi proiectele de management se depun, la sediul Consiliului Judeţean Constanţa din Bd. Tomis nr.51, la Centrul pentru Informare Cetăţeni, în perioada 11 decembrie 2018 – 28 ianuarie 2019 ora 16:00.

Advertisement

Dosarul de concurs trebuie să conţină:
a. cerere de înscriere la concurs cu precizarea datelor personale de contact: telefon mobil şi adresă de e-mail, conform modelului anexat;
b. copie a actului de identitate;
c. curriculum vitae (cf. H.G. nr. 1021/2004);
d. diplome de studii şi, după caz, documente care atestă efectuarea unor specializări (în cazul diplomelor de studii sau a documentelor care atestă efectuarea unor specializări în altă ţară, acestea trebuie să fie însoţite de dovada recunoaşterii acestora în România, conform prevederilor legale. La evaluarea dosarului de concurs, nu vor fi luate în considerare diplomele de studii sau documentele care atestă efectuarea unor specializări, cu termenul de valabilitate expirat);
e. adeverinţa care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului, de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate;
f. cazierul judiciar, în cazul persoanelor cu cetăţenie română sau acte similare în situaţia persoanelor cu altă cetăţenie;
g. copia carnetului de muncă şi după caz, o adeverinţă care să ateste vechimea în specialitatea studiilor (ulterior datei de 01.01.2011 vechimea se probează cu adeverinţă eliberată de angajator), conform modelului anexat;
h. declaraţie pe propria răspundere că nu i-a încetat contractul individual de muncă, raportul de serviciu sau contractul de management pentru motive imputabile în ultimii 4 ani, conform modelului anexat;
i. declaraţie pe propria răspundere că nu a fost lucrător al Securităţii sau colaborator al acesteia, în sensul art. 2 lit. a) – c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, conform modelului anexat;
j. declaraţie pe propria răspundere, prin care se angajează, dacă este cazul, să renunţe la postul de manager deţinut, în condiţiile în care este declarat câştigător în cadrul acestui concurs de proiecte de management, conform modelului anexat;
k. proiectul de management care trebuie întocmit pentru o perioadă de 5 ani şi structurat conform cerinţelor din Caietul de obiective, în format scris şi în format electronic (CD sau DVD) – cu respectarea prevederilor art. 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului  nr. 189/2008 privind managementul instituţiilor publice de cultură, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv, fără a avea semnături şi fără a conţine indicii privind identitatea autorului (fără a se menţiona numele şi/sau prenumele persoanei care l-a întocmit în cadrul textului, pe suportul tip CD/DVD sau în proprietăţile fişierului electronic).

Proiectul este limitat la un număr de maxim 30 pagini (format: A4, marginile paginii: stânga: 2 cm, dreapta 2 cm, sus: 1,25 cm, jos: 1,25, spaţierea între rânduri: 6 puncte înainte de rând şi 6 puncte după rând, alinierea textului: justified, font: arial, cu dimensiunea de 12 puncte pentru textul de bază şi dimensiunea de 14 puncte pentru titluri, utilizând obligatoriu diacriticele specifice limbii române, numerotare pagini: în josul paginii, numărul paginilor centrat) + Anexe.
Copiile actelor din dosarul de concurs se prezintă însoţite de documentele originale, care se certifică pentru conformitate de către secretariatul comisiei de concurs sau în copii legalizate. Documentele depuse într-o limbă străină vor fi însoţite obligatoriu de traduceri legalizate.

Relaţii suplimentare se pot obţine de la Compartimentul Coordonarea Instituţiilor de Cultură Subordonate (Tel.: 0241- 486620, 0241/486610 / Fax: 0241- 486613) din cadrul Consiliului Judeţean Constanţa (luni–joi între orele 8:00–16:30; vineri între orele 8:00–14:00).

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions