Justitie

Condamnat la 4 ani de închisoare, a vrut să fugă din țară prin Vama Veche

Noi 20, 2017 Maria Ionescu

În data de 19.11.2017, în jurul orei 09.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Vama Veche – Garda de Coastă s-a prezentat pe sensul de ieşire din ţară, pentru efectuarea formalităţilor specifice, cetăţeanul român J.A., în vârstă de 39 de ani, domiciliat pe raza judeţului Prahova, pasager într-un autoturism marca Volkswagen Passat, înmatriculat în România. Cu ocazia efectuării controlului specific, poliţiştii de frontieră au constatat că bărbatul figura în bazele de date ca fiind urmărit în vederea arestării, alertă introdusă de autorităţile române. Persoana în cauză era căutată în vederea executării unei pedepse de 4 ani cu închisoarea, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată. Poliţiştii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei bărbatului, acesta fiind predat către Penitenciarul Poarta Albă-Constanţa, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Comments

comments

Maria Ionescu

About The Author

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!