Conecteaza-te cu noi

Politica

Conducerile PNL şi PSD, convocate în şedinţă, înainte de rocada guvernamentală. Ce strategii are fiecare partid

Published

on

Liderii PNL s-au reunit luni seara la Vila Lac pentru a decide strategia pentru rotativa guvernamentală. Surse politice susțin pentru romaniatv.net ca a fost o ședință tensionată mai ales ca astăzi urmează ședința Biroului Politic Național în care se vor da voturi pe deciziile finale. Ciucă a dat de înțeles aseara că PNL are de ales între o lupta pentru ministerele bănoase sau o luptă pentru un proiect de țară.

Conducerile PNL şi PSD au fost convocate în şedinţă, marţi, înainte de rocada premierilor de la sfârşitul acestei luni. Liberalii se reunesc în Biroul Politic Naţional marţi, începând cu ora 11:00, în sala grupului PNL din Camera Deputaţilor. Şi Consiliul Politic Naţional al Partidului Social Democrat se reuneşte marţi, de la ora 11.00, la Palatul Parlamentului, la sala grupului PSD „Regele Mihai I”.

Cele două partide trebuie să stabilească strategia privind protocolul coaliţiei, dar şi cine vor fi miniștrii în noul Executiv condus de preşedintele PSD Marcel Ciolacu.

De asemenea, PSD și PNL urmează să decidă dacă se mai respectă sau nu protocolul stabilit la constituirea coaliţiei de guvernare, în urmă cu un an şi jumătate sau deschiderea negocierilor pentru un nou aranjament în Executiv, în condiţiile în care atât PSD, cât şi PNL şi-ar dori păstrarea unor portofolii, precum Transporturile şi Investiţiile şi Proiectele Europene.

Advertisement

Liberalii mai au o problemă, și anume ce se va întâmpla cu președintele PNL Nicolae Ciucă după ce nu va mai fi premier. Scenariile vehiculate sunt legate de postul de vicepremier în Guvernul Ciolacu, ori un post de ministru într-unnul din ministerele cheie. De asemenea, se ia în calcul ca Nicolae Ciucă să fie numit preşedinte al Senatului, în locul Alinei Gorghiu.

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe a declarat luni că sunt mai mulţi lideri PNL, preşedinţi de organizaţii, primari şi chiar preşedinţi de Consilii Judeţene care i-au cerut premierului Nicolae Ciucă să rămână în Guvern ca vicepremier, aceştia considerând că ar fi în acest fel un garant de facto al continuităţii, stabilităţii, echilibrului şi de ce nu, a echităţii în actul de guvernare şi că pentru partid, o astfel de poziţie a liderului PNL poate fi un avantaj.

”În Biroul Politic Naţional de mâine se va stabili mandatul cu care premierul va merge la negocierile din interiorul alianţei. În ceea ce priveşte viitoarea poziţie, nu există niciun secret că sunt mai mulţi lideri PNL, preşedinţi de organizaţii, primari şi chiar preşedinţi de Consilii Judeţene care i-au cerut premierului Ciucă să rămână în Guvern ca vicepremier. Foarte mulţi dintre aceştia consideră că domnia sa ar fi în acest fel un garant de facto al continuităţii, stabilităţii, echilibrului şi de ce nu, a echităţii în actul de guvernare”, a declarat Ionuţ Stroe pentru News.ro, despre agenda şedinţei conducerii PNL de marţi.

”Decizia aparţine premierului Ciucă, pentru că numai domnia sa poate evalua dinamica din coaliţie, de până acum şi locul din care ar putea lua deciziile cele mai bune pentru România şi evident şi pentru PNL”, a completat Ionuţ Stroe.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions