Advertisement
Societate

Conferință internațională de criminalistică la Universitatea Ovidius din Constanța. Vezi cine participă

Universitatea Ovidius din Constanța (UOC), în parteneriat cu Universitatea din București (UB), Universitatea „Babeș-Bolyai” (UBB) din Cluj-Napoca și Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) organizează, în perioada 16 – 17 mai, cea de-a III-a ediție a Conferinței internaționale de criminalistică ”Emilian Stancu”, cu tema ”Probleme actuale ale criminalisticii și mediului”.

Potrivit organizatorilor, la ceremonia de deschidere, ce va avea loc joi, 16 mai, de la ora 9.00, în Sala Senatului din Campusul universitar – Corp A (Aleea Universității, nr.1), vor participa: conf. univ. dr. Dan-Marcel Iliescu – rectorul UOC, prof. univ. dr. Tudorel Toader, de la UAIC – președintele Comitetului științific al conferinței, prof. univ. dr. Adrian Stoica-Constantin – decanul Facultății de Drept și Științe Administrative (FDSA) din cadrul UOC, conf. univ. dr. Stanislav Copețchi, de la Universitatea de Stat din Moldova – secretar de stat în Ministerul Justiției din Moldova, Alina Gabriela Jurubiță – președintele Curții de Apel Constanța, dr. Gigi Valentin Ștefan – procuror general adjunct al Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, Aurelian Mihăilă – procuror șef la Biroul de Combatere a Infracțiunilor de Mediu din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) și prof. univ. dr. Popa Gheorghe – președintele Asociației Criminaliștilor din România.

”Domeniul criminalisticii este foarte vast, spectaculos și specializat, iar pentru facultatea noastră, este o onoare deosebită să putem organiza un astfel de eveniment, dintr-o arie a dreptului atât de importantă. Lucrările conferinței prezintă un interes științific deosebit iar speakerii din cadrul evenimentului sunt specialiști de renume din domeniul criminalisticii românești și europene.”, precizează prof. univ. dr. Adrian Stoica-Constantin, decanul FDSA.

La manifestare vor participa cu lucrări cadre didactice, cercetători și experți de la universități și instituții de expertize criminalistice din România, Polonia, Ucraina, Italia, Cehia, Republica Moldova și Turcia. Conferința se va desfășura în format hibrid, iar lucrările vor fi susținute în limbile engleză sau italiană.

Potrivit agendei manifestării, vineri, 17 mai, va avea loc o dezbatere cu tema „Stadiul și perspectivele studiilor universitare de criminalistică în România și în UE”, care va fi moderată de prof. univ. dr. Vasile Drăghici, de la Universitatea Ovidius din Constanța, conf. univ. dr. Petruț Ciobanu, de la Universitatea din București, prof. univ. dr. Vincenzo Tarantino, de la Centro Internazionale di Grafologia Medica Roma, conf. univ. dr. habil. Sorin Alămoreanu, de la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca și prof. univ. dr. Marek Lesniak, de la Universitatea Sileziei Superioare, Katowice, Polonia.

 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Maria Ionescu

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Recent Posts

Un copil de 7 ani a dispărut din zona de nord a stațiunii Mamaia. A fost emis mesaj RO-Alert

La data de 28 iunie a.c., în jurul orei 20.50, polițiști din cadrul Poliției municipiului… Read More

5 ore ago

(FOTO+VIDEO) Voluntariat în folosul comunității, la Complexul Muzeal de Științe ale Naturii din Constanța

Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța (CMSN) și Penitenciarul Poarta Albă continuă parteneriatul dedicat… Read More

7 ore ago

Incendiul din Portul Constanța Sud Agigea, LICHIDAT. Au ars aproximativ 2.000 de tone de gunoi și fier vechi

În această dimineață, în jurul orei 6.30 a izbucnit un incendiu puternic de gunoi și… Read More

10 ore ago

Accident la ieșirea de pe autostradă, la Agigea. Două fete, de 7, respectiv 10 ani, transportate la spital

Astăzi, 28 iunie, a avut loc un accident rutier la ieșirea de pe Autostrada A2… Read More

11 ore ago

Vezi cum s-a produs accidentul rutier în urma căruia 5 persoane au ajuns la spital. Oficial din partea IPJ Constanța

Astăzi, 28 iunie, în jurul orei 9.40, polițiști din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au fost… Read More

13 ore ago

Siegfried Mureșan: „Viziunea PSD-ului despre România în Europa: ei au vrut ca Europa să îi lase în pace“

Propunerea de premier a PNL-USR-UDMR, vicepreședintele Parlamentului European Siegfried Mureșan, a postat un nou mesaj… Read More

14 ore ago