Conecteaza-te cu noi

Politica

Congres USR: Președintele Organizației de la Constanța îl votează pe Dan Barna!

Published

on

Cel de-al doilea Congres USR în mai puţin de şase luni se va desfășura, sâmbătă, la Poiana Braşov. În cadrul acțiunii, delegațiile USR din toate județele îl vor alege pe viitorul preşedinte al partidului pentru următorii doi ani, după ce Nicuşor Dan a demisionat din partid la mai puţin de două săptămâni după ce fusese ales președinte al formaţiunii, în cadrul Congresului desfășurat la Cluj.

În competiție s-au înscris vicepreședinții Dan Barna, care vine din aripa liberală, Vlad Alexandrescu, considerat din aripa progresistă și Cristian Seidler (aripa ”nicuşoristă”) care s-a retras din cursă acuzând nereguli în selectarea delegaţilor pentru congres. De asemenea, susţinătorii lui Seidler au anunțat că vor boicota acțiunea de sâmbătă au amenințat că vor contesta în instanță rezultatul votului.

De la Constanța, la Congres va merge o delegație formată din 10 reprezentanți. Este vorba despre 8 delegați desemnați în cadrul Conferinței Județene plus alți doi delegați de drept, respectiv deputatul Stelian Cristian Ion – membru în cadrul Biroului Național al USR și Lorin Ursa, acesta fiind prezent în cadrul Comisiei de Arbitraj de la nivel național. Întrebat către cine merge votul la Congres, președintele USR Constanța, Remus Negoi, a declarat pentru “Ordinea.ro” că fiecare membru al delegației va vota pe cine consideră și că, personal, îl preferă pe Dan Barna. “Este dificil să impui oamenilor un vot, nu e democratic și nici corect. Fiecare votează cum consideră. De asemenea, fiecare candidat este bun și potivit să conducă USR. Ne-am fi dorit să fie toate cele trei candidaturi inițiale, dar fiecare are dreptul să aleagă ce este bine pentru el. Eu voi merge pe proiectul propus de Dan Barna. Mai sunt vreo 2-3 colegi care vor vota tot Dan Barna; de fapt, procentul este cumva la jumătate”, a declarat Remus Negoi pentru ziarul nostru.

Vlad Alexandrescu spune că USR nu şi-a căutat “un tătuc” niciodată şi că principiile lui Nicuşor Dan au fost sădite în ADN-ul partidului. În opinia lui Dan Barna, USR trebuie să se definească drept un partid de centru dreapta. El afirmă că Nicuşor Dan este oricând binevenit înapoi.

Advertisement

foto: deputat Stelian Cristian Ion, președinte USR Constanta Remus Negoi

sursa foto: Facebook

 

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions