Conecteaza-te cu noi

Administratie

Consilier local din Ovidiu, declarat INCOMPATIBIL de Agenția Națională de Integritate

Published

on

Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate și conflictul de interese în materie administrativă în cazul a 10 persoane prevăzute de Legea nr. 176/2010 și a sesizat organele de urmărire penală în alte două cazuri.

Printre ei se află și un consilier local din orașul Ovidiu. Este vorba despre Dan Pîndichi.

Conform datelor transmise de Biroul de presă al Agenției Naționale de Integritate, în perioada 04 iulie 2017 – 05 iulie 2019 a exercitat simultan funcția de consilier local și calitatea de angajat cu contract individual de muncă în cadrul aparatului de specialitate al primarului.

Astfel, persoana evaluată a încălcat dispozițiile art. 88, alin. (1), lit. c) din Legea nr. 161/2003 și nu a respectat dispozițiile art. 91, alin. (3), teza I din același act normativ.

Advertisement

Persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistate sau reprezentate de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. BREBENEL MIHAI ȘTEFAN și POPESCU SILVIU GHEORGHE nu au depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions