Conecteaza-te cu noi

Administratie

Consilierii județeni, în ședință de îndată. Vezi ce proiecte au fost aprobate

Published

on

consiliul judetean

Consilierii județeni s-au reunit, astăzi, 20 decembrie 2023, în ședință de îndată, pentru a dezbate şi vota un număr de 12 proiecte de hotărâre înscrise pe ordinea de zi. Dintre acestea, proiectul de hotărâre numărul 322/13.12.2023 privind aprobarea Organigramei, a Statului de funcții si a Regulamentului de Organizare si Funcționare pentru Spitalul Clinic Județean de Urgenta „Sfântul Apostol Andrei” Constanța a fost retras de pe ordinea de zi. De asemenea, proiectul cu nr. 327/18.12.2023 privind aprobarea Organigramei, a Statului de Funcții și a Regulamentului de Organizare și Funcționare al Societății Drumuri Județene Constanța S.A. și proiectul cu numărul 328/18.12.2023 privind  aprobarea Organigramei, Statului de Funcții și a Regulamentului de Organizare și Funcționare ale aparatului de specialitate al Consiliului Județean Constanța, nu au îndeplinit numărul necesar de voturi pentru a fi adoptate.

Primul proiect de hotărâre aflat pe ordinea de zi a făcut referire la aprobarea listelor cu bunurile imobile proprietate publica a județului Constanța, transmise în administrarea instituțiilor subordonate Consiliului Județean Constanța. Acestea vor beneficia de servicii de pază a obiectivelor, bunurilor, transporturilor de valori sau servicii de monitorizare și intervenție rapidă din partea Direcției de Pază a Județului Constanța. Prin aprobarea acestor liste, Direcția de Pază a Județului Constanța are posibilitatea de a încheia contracte de prestare servicii de pază și monitorizare pentru obiectivele de interes județean aflate în administrarea instituțiilor publice subordonate.

De asemenea, pe ordinea de zi s-a aflat și proiectul privind asigurarea serviciilor de pază, monitorizare și intervenție pentru obiectivele Consiliului Județean Constanța pe parcursul anului 2024, prin intermediul Direcției de Pază a Județului Constanța.

Aprobarea Organigramei, a Statului de funcții și a Regulamentului de Organizare și Funcționare a Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie Constanța a făcut obiectul unui alt proiect de hotărâre aprobat în ședința de astăzi. Organigrama a fost modificată în sensul transformării unor posturi de medic specialist ca urmare a promovării examenelor susținute, modificării structurilor cu denumirea de birou și preluarea acestora în structuri denumite compartimente, precum și unele promovări ale personalului prin modificarea gradațiilor de vechime. Mai multe informații regăsiți aici.

Tot în ședința de astăzi, aleșii locali au aprobat rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli al Județului Constanța, precum și al Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie Constanța. Bugetul județean a fost rectificat în sensul majorării veniturilor cu suma de 22.732.767 lei și a cheltuielilor cu suma de 4.313.000 lei. În cazul Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie Constanța, rectificarea s-a realizat prin diminuarea bugetului cu suma de 890.000 lei, de la 42.495.861 lei la 41.605.861 lei.

Un ultim proiect înscris pe ordinea de zi a vizat stabilirea salariilor de bază ale funcționarilor publici și personalului contractual din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Constanța, începând cu data de 01.01.2024. Gestionarea sistemului de salarizare a personalului din instituțiile și autoritățile publice se asigură de fiecare ordonator de credite. Astfel, în urma consultării peședintelui CJC, Mihai Lupu, cu reprezentanții salariaților la nivel de unitate, s-a stabilit o majorare a salariilor cu 5%, precum și acordarea unui spor de condiții vătămătoare de 5%. Proiectul de hotărâre poate fi consultat aici.

Ședința s-a ținut în regim de videoconferință, fiind prezenți 35 de consilieri județeni.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions