Conecteaza-te cu noi

Politica

Consilierii locali ai PMP Constanța solicită reglementare juridică pentru un monument istoric aflat în incinta Colegiului Național “Mihai Eminescu”

Published

on

Consilierii locali ai Partidului Mișcarea Populară Constanța, Zabara Alexandru, Cantaragiu Secil și Papuc Cătălin, au depus ieri, 20 iulie 2017, un proiect de hotarâre privind aprobarea demarării procedurilor legale de reglementare a situației juridice pentru Cripta paleo-creștină, parte din necropola orașului antic Tomis și  identificarea oportunităților de finanțare în vederea protejării, conservării, restaurării și punerii în valoare a acesteia, anunță Biroul de presă al PMP Constanța prin intermediul unui comunicat remis redacției.

Conform documentului de presă, este vorba despre Cripta paleo-creştină (nominalizată în Lista Monumentelor istorice cu indicativul CT–I-m-A-02555.05) aflată în incinta Colegiului Naţional ”Mihai Eminescu” din municipiul Constanța, presupus sediu în secolul al IV-lea al Episcopiei Cetății Tomis.

“Vestigiul istoric, de importanță națională, se află într-o degradare continuă, din cauza temperaturilor oscilante, a condensului şi a umidității. Din frescele interioare nu a mai rămas mare lucru, iar tencuiala şi picturile de pe pereţi se află şi ele într-o stare avansată de deteriorare, fiind rămase doar urme vagi de culoare şi forme. Ultimele măsuri de conservare a picturilor de pe pereți au fost luate în anul 1994 de către o echipă de specialiști venită din Franța. Dacă va fi restaurat și conservat, acest monument de o valoare patrimonială inestimabilă  poate fi deschis publicului larg, constituind un important punct de atracție în oraș, atât pentru localnici cât și pentru turiștii care vizitează orașul Constanța. În concordanță cu obligația legală de protejare și de punere în valoare a patrimoniului cultural constănțean, Consiliul Local are obligația de a întreprinde cu celeritate o serie întreagă de măsuri legale care să permită salvarea și punerea în valoare a monumentului”, informează aleșii locali municipali din partea Partidului Mișcarea Populară.

La rândul său, președintele PMP Constanța, vicepreședintele Consiliului Județean Constanța, Claudiu Palaz, precizează următoarele:

“Susțin inițiativa grupului de consilieri locali ai PMP Constanța, considerând ca fiind imperios necesar să se întreprindă toate măsurile privind conservarea și punerea în valoare a acestui munument istoric. Ca și până acum, atât în Consiliul local, cât și în Consiliul județean, aleșii locali ai PMP Constanța vor propune proiecte în interesul Constanței și al constănțenilor”.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions