Connect with us

Administratie

Consilierii locali municipali din Constanța, chemați în ședință să aprobe Regulamentul zonei peninsulare

Mihaela Tîrpan

Publicat

la data de

În conformitate cu prevederile art. 39 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se convoacă Consiliul local al municipiului Constanţa în şedinţă ordinară,  joi, 27 septembrie 2018, ora 1200în sala „Remus Opreanu” a Consiliului Judeţean Constanţa, cu următoarea ordine de zi:

1. Aprobarea procesului verbal al şedinţei ordinare a Consiliului local al municipiului Constanţa din data de 31.07.2018;

2. Proiect de hotărâre privind aprobarea rectificării bugetului local pe anul 2018;

iniţiator: primar Decebal Făgădău

3. Proiect de hotărâre privind execuția bugetului local pe trimestrul II pe anul 2018;

iniţiator: primar Decebal Făgădău

4. Proiect de hotărâre privind acordarea de recompense financiare elevilor premiați la olimpiadele sau concursurile școlare internaționale și profesorilor îndrumători;

iniţiator: primar Decebal Făgădău

5. Proiect de hotărâre privind premierea elevilor care au obținut media 10 la examenul național de bacalaureat și a profesorilor îndrumători;

iniţiator: primar Decebal Făgădău

6. Proiect de hotărâre privind alocarea unei sume din bugetul local pentru finanțarea activității sportive a Asociației „Clubul Sportiv Frontiera Tomis Constanța” în anul 2018;

iniţiator: primar Decebal Făgădău

7. Proiect de hotărâre privind alocarea unei sume din bugetul local pentru finanţarea activității sportive a Clubului Sportiv Cleopatra Mamaia în anul competițional 2018-2019;

iniţiator: primar Decebal Făgădău

8. Proiect de hotărâre privind modificarea H.C.L. nr. 75/23.03.2018 privind alocarea unei sume din bugetul local pentru finanțarea activității sportive a Clubului Sportiv Farul Constanța în anul 2018;

iniţiator: primar Decebal Făgădău

9. Proiect de hotărâre privind alocarea unei sume din bugetul local pentru premierea sportivilor constănțeni și a antrenorilor principali constănțeni din cadrul Clubului Sportiv „Farul” Constanța care au obținut performanţe deosebite la competițiile internaționale oficiale din prima parte a anului 2018;

iniţiator: primar Decebal Făgădău

10. Proiect de hotărâre privind alocarea unei sume din bugetul local pentru premierea sportivilor constănțeni și a antrenorilori principali constănțeni din cadrul Liceului cu program sportiv „Nicolae Rotaru” Constanța care au obținut performanţe deosebite la competiția internațională „Campionatul European de Canotaj pentru Juniori desfășurat la Gravelines – Franța”;

iniţiator: primar Decebal Făgădău

11. Proiect de hotărâre privind modificarea HCL nr. 263/2018 privind aprobarea proiectului și a cheltuielilor legate de proiectul „Incubator de afaceri Constanța” și aprobarea Acordului de parteneriat;

iniţiator: primar Decebal Făgădău

12. Proiect de hotărâre privind modificarea anexei la HCL nr. 352/2017 privind aprobarea normativului privind consumul lunar de carburanți pentru autovehiculele ce deservesc structuri ale aparatului de specialitate al primarului municipiului Constanța;

iniţiator: primar Decebal Făgădău

13. Proiect de hotărâre privind activitatea asistenților personali ai persoanelor încadrate în gradul de handicap grav în perioada ianuarie-iunie 2018;

iniţiator: primar Decebal Făgădău

14. Proiect de hotărâre privind achiziția serviciilor de consultanță, asistență și reprezentare juridică în domeniul achizițiilor publice;

iniţiator: primar Decebal Făgădău

15. Proiect de hotărâre privind aprobarea prelungirii contractului de consultanță/asistență/reprezentare juridică în vederea apărării intereselor municipiului Constanța prin primar, Primarului municipiului Constanța, precum și ale Consiliului Local al municipiului Constanța în dosarul civil nr. 2711/99/2016 aflat pe rolul Curții de Apel Iași, precum și în litigiile generate de derularea raporturilor contractuale cu S.C. Polaris M.Holding S.R.L. nr.125251/29.09.2017, până la data de 03.10.2019;

iniţiator: primar Decebal Făgădău

16. Proiect de hotărâre privind aprobarea încheierii acordului de parteneriat între Municipiul Constanța și Asociația UMA ED ROMÂNIA;

iniţiator: primar Decebal Făgădău

17. Proiect de hotărâre privind acceptarea ofertei de donație făcută de Asociația UMA ED ROMÂNIA constând în patru opere de artă de ceramică monumentală;

iniţiator: primar Decebal Făgădău

18. Proiect de hotărâre privind aprobarea încheierii de către municipiul Constanța a Contractului de modificare și reafirmare a contractului de asistență pentru proiect din data de 2 februarie 2011, astfel cum a fost modificat prin actul adițional nr. 1 din data de 30 aprilie 2015 cu Județul Constanța, RAJA S.A. și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare;

iniţiator: primar Decebal Făgădău

19. Proiect de hotărâre privind modificarea anexei nr. 1 litera B din HCL nr. 417/2017 privind stabilirea salariilor de bază pentru funcționarii publici și personalul contractual din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Constanța și din serviciile publice aflate în subordinea Consiliului local al municipiului Constanța;

iniţiator: primar Decebal Făgădău

20. Proiect de hotărâre privind repartizarea unor spații de locuit construite de A.N.L. în regim de închiriere din recuperări;

iniţiator: primar Decebal Făgădău

21. Proiect de hotărâre privind aprobarea regularizării suprafeței de teren ce face obiectul contractului de concesiune nr. 45063/07.04.2003, adiționat, încheiat între municipiul Constanța și Percsi Letiția Ligia;

iniţiator: primar Decebal Făgădău

22. Proiect de hotărâre privind aprobarea modificării clauzelor contractului de concesiune nr. 51393/13.10.1999, adiționat, încheiat de municipiul Constanța cu SC Doraly Mall SRL în baza HCL nr. 276/29.04.1999;

iniţiator: primar Decebal Făgădău

23. Proiect de hotărâre privind aprobarea vânzării bunului imobil proprietate privată a municipiului Constanța, situat în str. Mercur nr. 11, etaj 1, ap. 4, către Haralambescu Mihail și Haralambescu Paulina, în conformitate cu sentința civilă nr. 3230/22.03.2017 pronunțată de Judecătoria Constanța, în dosarul civil nr. 13344/212/2016;

iniţiator: primar Decebal Făgădău 

24. Proiect de hotărâre privind aprobarea vânzării bunului imobil proprietate privată a municipiului Constanța, situat în str. Traian nr. 20, etaj 2, ap. 6, către Coman Mitică și Miu Rada în conformitate cu sentința civilă nr. 13393/13.11.2015 pronunțată de Judecătoria Constanța, definitivă prin decizia civilă nr. 435/14.04.2016, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr. 32203/212/2014;

iniţiator: primar Decebal Făgădău

25. Proiect de hotărâre privind aprobarea vânzării bunului imobil proprietate privată a municipiului Constanța, situat în str. Mihail Kogălniceanu nr. 1-3, parter, ap. 2, către Damian Profirel, Damian Mariana, Damian Silviu și Damian Aurelia în conformitate cu sentința civilă nr. 5210/07.05.2015 pronunțată de Judecătoria Constanța, definitivă prin decizia civilă nr. 1155/04.12.2015, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr. 14524/212/2014;

iniţiator: primar Decebal Făgădău

26. Proiect de hotărâre privind aprobarea vânzării bunului imobil, proprietate privată a municipiului Constanța, situat în str. Arhiescopiei nr. 1, etaj 1, către Tufeanu Victoria și Tufeanu Constantin în conformitate cu sentința civilă nr. 10448/29.09.2017 pronunțată de Judecătoria Constanța, definitivă prin decizia civilă nr. 299/22.02.2018, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr. 3113/212/2017;

iniţiator: primar Decebal Făgădău

27. Proiect de hotărâre privind aprobarea vânzării bunului imobil, proprietate privată a municipiului Constanța, situat în str. Ion Lahovari nr. 7, parter, ap. 1, către Nucu Erica Maria, în conformitate cu sentința civilă nr. 16756/26.10.2012 pronunțată de Judecătoria Constanța, definitivă prin decizia civilă nr. 381/11.06.2013 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr. 966/212/2012;

iniţiator: primar Decebal Făgădău

28. Proiect de hotărâre privind aprobarea oportunității vânzării directe a imobilului situat în municipiul Constanța, str. Siretului nr. 4, ap. 1, în suprafață utilă de 31,42 mp;

iniţiator: primar Decebal Făgădău

29. Proiect de hotărâre privind aprobarea oportunității vânzării directe a terenului situat în municipiul Constanța, str. Turda nr. 6, în suprafață de 75,75 mp;

iniţiator: primar Decebal Făgădău

30. Proiect de hotărâre privind aprobarea oportunității vânzării directe a terenului situat în municipiul Constanța, zona Terasa Țărănească, în suprafață de 32,00 mp;

iniţiator: primar Decebal Făgădău

31. Proiect de hotărâre privind aprobarea oportunității vânzării prin licitație publică a terenului situat în municipiul Constanța, b-dul Aurel Vlaicu nr. 125, în suprafață de 149 mp;

iniţiator: primar Decebal Făgădău

32. Proiect de hotărâre privind aprobarea oportunității vânzării prin licitație publică a terenului situat în municipiul Constanța, str. Chiliei nr. 50, în suprafață de 27 mp;

iniţiator: primar Decebal Făgădău

33. Proiect de hotărâre privind aprobarea oportunității vânzării prin licitație publică a terenului situat în municipiul Constanța, zona str. Ștefăniță Vodă/str. Prelungirea Delavrancea, în suprafață de 3124 mp;

iniţiator: primar Decebal Făgădău

34. Proiect de hotărâre privind aprobarea oportunității vânzării directe a terenului situat în municipiul Constanța, str. Mihai Eminescu FN, în suprafață de 180 mp;

iniţiator: primar Decebal Făgădău

35. Proiect de hotărâre privind aprobarea oportunității vânzării directe a terenului situat în municipiul Constanța, str. Pescarilor nr. 69B, în suprafață de 1718 mp;

iniţiator: primar Decebal Făgădău

36. Proiect de hotărâre privind completarea şi actualizarea inventarului bunurilor care aparţin domeniului privat al municipiului Constanța;

iniţiator: primar Decebal Făgădău

37. Proiect de hotărâre privind radierea unor imobile din inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul privat al municipiului Constanţa;

iniţiator: primar Decebal Făgădău

38. Proiect de hotărâre privind trecerea unui teren situat în municipiul Constanța, zona Metro 2, din domeniul privat în domeniul public al municipiului Constanța;

iniţiatori: primar Decebal Făgădău

             consilier local Papuc Cătălin-Florin

             consilier local Zabara Alexandru

             consilier local Cantaragiu Secil-Givan

39. Proiect de hotărâre privind completarea și actualizarea HCL nr. 451/2017 privind aprobarea inventarului bunurilor care aparţin domeniului public al municipiului Constanța;

iniţiator: primar Decebal Făgădău

  1. Proiect de hotărâre privind completarea HCL nr. 196/2017 privind transmiterea în folosință gratuită către Serviciul public de asistență socială Constanța a unui imobil situat în municipiul Constanţa;

iniţiator: primar Decebal Făgădău

  1. Proiect de hotărâre privind aprobarea schimbului de terenuri dintre municipiul Constanța și S.C. Orient Construct Decor S.R.L.;

iniţiator: primar Decebal Făgădău

  1. Proiect de hotărâre privind transmiterea în folosință gratuită către Serviciul public de asistență socială Constanța a unui imobil situat în municipiul Constanța;

iniţiator: primar Decebal Făgădău

  1. Proiect de hotărâre privind dezmembrarea unui imobil aflat în domeniul privat al municipiul Constanța, str. Vasile Pârvan nr. 10, în vederea înscrierii în Cartea funciară;

iniţiator: primar Decebal Făgădău

  1. Proiect de hotărâre privind modificarea HCL nr. 63/2013 privind aprobarea Contractului de delegare a gestiunii serviciilor publice de administrare a domeniului public şi privat din municipiul Constanţa;

iniţiator: primar Decebal Făgădău

  1. Proiect de hotărâre privind modificarea HCL nr. 335/2011 privind transmiterea unor imobile aparținând domeniului public al municipiului Constanța, din administrarea RAEDPP Constanța în administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat;

iniţiator: primar Decebal Făgădău

  1. Proiect de hotărâre privind acordarea dreptului de uz și servitute în favoarea E-Distribuție Dobrogea S.A. asupra unui teren situat în municipiul Constanța, pentru racordarea la rețeaua electrică de interes public;

iniţiator: primar Decebal Făgădău

  1. Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului urbanistic de detaliu – construire imobil S+D+P+5-6E – locuire colectivă cu comerț la D+P, str. Mircea cel Bătrân nr. 47A, investitor SC Black Waters SA;

iniţiator: primar Decebal Făgădău

  1. Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului urbanistic zonal pentru teritoriul delimitat de str. Constantin Hurmuzache, str. Costache Negruzzi, str. Gheorghe Sion și str. Emil Gârleanu, inițiator SC Medical Cermed SRL;

iniţiator: primar Decebal Făgădău

  1. Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului urbanistic de detaliu – construire imobil S+P+8-9E – locuire colectivă, str. Liviu Rebreanu nr. 40, investitor SC Tribeca Management SRL;

iniţiator: primar Decebal Făgădău

  1. Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului urbanistic de detaliu – construire imobil birouri și alimentație publică, bd. Tomis nr. 49A, investitor SC Bueno Comp S.R.L.;

iniţiator: primar Decebal Făgădău

 51. Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului urbanistic de detaliu –  supraetajare și extindere imobil P+M la P+1-2E – cu funcțiunea de spațiu comercial la parter și cazare la etaje, stațiunea Mamaia, zona Cazino, terasa 5, lot 1, investitor Vandra Andy Ioan;

iniţiator: primar Decebal Făgădău

  1. Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului urbanistic de detaliu – construire imobil P+1E-locuință individual, str. Rieni nr. 2, investitor Toșcu Petre și Nicoleta;

iniţiator: primar Decebal Făgădău

 53. Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului urbanistic de detaliu – construire locuință P+2E și împrejmuire teren, bd. Tomis nr. 97, investitor Ceti Nicolae;

iniţiator: primar Decebal Făgădău

  1. Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului urbanistic de detaliu – construire imobil S+P+3-4E – locuire colectivă cu spațiu comercial la parter, str. Ștefan Mihăileanu nr. 44A, investitor SC Solid House SRL;

iniţiator: primar Decebal Făgădău

  1. Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului urbanistic zonal pentru zona delimitată de bd. Aurel Vlaicu, al. Hortensiei și str. Cpt. Dobrilă Eugeniu, inițiator Nicola Cristian Nicolae;

iniţiator: primar Decebal Făgădău

  1. Proiect de hotărâre privind atribuirea de denumiri circulațiilor publice carosabile aprobate prin HCL nr. 316/2013;

iniţiator: primar Decebal Făgădău

  1. Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului urbanistic zonal pentru teritoriul delimitat de intr. Pasajului, bd.Aurel Vlaicu și bd. I.C. Brătianu, inițiator SC Opremi Medfarm SRL;

iniţiator: primar Decebal Făgădău

  1. Proiect de hotărâre privind îndreptarea erorii materiale din cuprinsul HCL nr. 100/2015 privind aprobare PUZ pentru zona delimitată de str.Ion Corvin, la vest și nord de terenuri aflate în proprietate privată și la est de str. Agricultori, inițiator Mocianu Sorin;

iniţiator: primar Decebal Făgădău

  1. Proiect de hotărâre privind completarea documentației anexă la HCL nr. 145/2009 privind aprobare PUZ – construire imobil S+D+P+M+4-6E+T – locuințe și spații comerciale, str. General Manu nr.60, teren în suprafață de 274,34 mp, proprietate SC Rezkozan Impex SRL;

iniţiator: primar Decebal Făgădău

  1. Proiect de hotărâre privind îndreptarea erorii materiale din Regulamentul local de urbanism aferent HCL nr. 259/2014 privind aprobare PUZ delimitat de străzile N. Iorga, Bogdan Vodă, Moldovei și Bucovinei, terenuri proprietate publică și privată, beneficiar Toma Cătălin;

iniţiator: primar Decebal Făgădău

  1. Proiect de hotărâre privind îndreptarea erorii materiale din cuprinsul HCL nr. 510/2004 privind aprobare PUD – construire locuință S+P+1-2E, str. Marcus Aurelius nr. 35 colț cu str. Aristide Karatzali nr. 3A, teren în suprafață de 203 mp, proprietate Stoica Dănuț și Maria;

iniţiator: primar Decebal Făgădău

  1. Proiect de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de acces în zona Peninsulară a municipiului Constanța;

iniţiator: primar Decebal Făgădău

  1. Proiect de hotărâre privind modificarea HCL nr. 232/2018 privind aprobarea Documentației de avizare a lucrărilor de intervenții și a principalilor indicatori tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „Consolidare structură de rezistență, supraînălțare și modernizare clădire și dotări sală de tenis de masă în cadrul Liceului Nicolae Rotaru din Constanța”;

iniţiator: primar Decebal Făgădău

  1. Proiect de hotărâre privind modificarea HCL nr. 279/2018 privind actualizarea devizului general aferent obiectivului de investiții „Consolidare structură de rezistență, supraînălțare și modernizare clădire și dotări sală de tenis de masă în cadrul Liceului Nicolae Rotaru din Constanța”;

iniţiator: primar Decebal Făgădău

  1. Proiect de hotărâre privind modificarea HCL nr. 280/2018 privind modificarea și completrarea HCL nr. 233/2018 privind asigurarea finanțării de la bugetul local a cheltuielilor care nu se finanțează de la bugetul de stat prin Programul național de dezvoltare locală pentru obiectivul de investiții „Consolidare structură de rezistență, supraînălțare și modernizare clădire și dotări sală de tenis de masă în cadrul Liceului Nicolae Rotaru din Constanța”;

iniţiator: primar Decebal Făgădău

  1. Proiect de hotărâre privind organizarea Consiliului de Administrație al Regiei Autonome Exploatarea Domeniului Public și Privat Constanța.

iniţiator: primar Decebal Făgădău

Comments

comments

Administratie

Ionuț Done, subprefect cu acte în regulă

Mihaela Tîrpan

Publicat

la data de

Scris de

Astăzi, 17 decembrie a.c., la ora 15.00, în sala Remus Opreanu a palatului administrativ Constanța, în prezența secretarului de stat din MAI coordonator pentru relațiile cu instituțiile prefectului- domnul Adrian PETCU și a reprezentanților instituțiilor publice, a avut loc ceremonia de investire a noului subprefect al județului Constanța, domnul Ionuț DONE.

În ședința de guvern din data de 13.12.2018 a fost aprobată Hotărârea  nr. 976, privind exercitarea, cu caracter temporar, prin detașare în condițiile legii, a funcției publice de subprefect al județului Constanta de către domnul DONE Ionuț, care a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 1062 din 14.12.2018.

Secretarul de stat a dat citire Hotărârii de Guvern, după care domnul Ionuț DONE a depus jurământul și a mulțumit pentru încrederea acordată. Noul subprefect a subliniat în cuvântul său că pregătirea și experiența sa ca jurist și auditor în instituții publice îi conferă competența necesară pentru îndeplinirea responsabilităților, însă speră să poată  beneficia în demersurile sale instituționale de sprijinul celor cu care va lucra.

Prefectul județului  Constanța și-a exprimat încrederea că noul subprefect va contribui cu responsabilitate la activitatea instituțională, l-a felicitat și l-a asigurat de toată deschiderea la o bună colaborare.

Președintele Consiliului Județean Constanța, domnul Marius Horia Țuțuianu, a încheiat întâlnirea cu aceleași gânduri pentru noul subprefect și, mai mult, a transmis tuturor celor prezenți urările sale pentru sărbătoarea de  Crăciun.

Domnul Ionuț DONE  este detașat ca subprefect din postul de auditor din cadrul Direcției de Audit Public Intern  Constanța a MAI.

Comments

comments

Continuă să citești

Administratie

(VIDEO) ”Crescătoria de guzgani” din curtea comună a Policlinicii 2 și a Spitalului de Infecțioase

Adrian Cârlescu

Publicat

la data de

Scris de

În anul 2015, în urma unui proiect european de aproape două milioane de euro, Policlinica 2 a Spitalului Județean, din zona ICIL, a fost modernizată. La frontul stradal, dinspre IC Brătianu, imobilul arată cum  nu se poate mai bine. Pe cealaltă latură, dinspre bulevardul 1 Decembrie 1918, a fost construit un zid galben, de aproximativ doi metri înălțime. La stradă, totul arată perfect. Însă, după zicala, nu întâmplător adoptată de acest popor cu o istorie zbuciumată, pe afară-i vopsit gardul, înăuntru, leopardul! Vorbim în cele ce urmează despre o stare de fapt oribilă, șocantă și inumană, care se petrece îndărătul gardului vopsit și a clădirii renovate. În curtea generoasă din spate, pe lângă Policlinica 2, se mai află și Spitalul de Boli Infecțioase. Așadar, două unități medicale distincte, tutelate de autorități distincte, respectiv Consiliul Județean și Primăria Constanța! Iar între cele două se află mai multe clădiri scoase din circuitul medical, unele din ele fiind șubrede, cu plafoanele prăbușite, pline de gunoaie și dejecții. Gândaci, șoareci și guzgani de un cot colcăie și mișună la câțiva metri de unitățile unde, neavând încotro, vin pacienții șubreziți de boli infecțioase. Că poate scapă de o infecție și dau de alta! Până nu demult, chiar într-una din aceste clădiri se gătea mâncarea ”sănătoasă” pentru bolnavi.

Consiliul Județean s-a decis să facă ordine. Tocmai de aceea, vicepreședintele acestei autorități, Claudiu Palaz, a invitat presa, la sfârșitul săptămânii trecute, la un tur prin focarul de infecție. În clipul de mai jos puteți vedea ”leopardul” în toată… oribilitatea lui.

După cum spuneam mai sus, Consiliul Județean s-a decis să facă ordine. Clădirile vechi din anii 40 ai secolului trecut, degradate și pline de gunoaie, vor fi rase de pe fața pământului, fiind solicitate în acest sens autorizații de demolare. Pe de altă parte, Primăria Constanța, împinsă de la spate de Consiliul Județean, va proceda în mod simetric la demolarea focarelor de infecție pe care le tutelează, prin Spitalul de Boli Infecțioase, în curtea delimitată de bulevardele Ferdinand și 1 Decembrie 1918. Va rezulta astfel o suprafață liberă de peste 5.000 de metri pătrați.

Pe de altă parte, Consiliul Județean va salva două clădiri, ridicate în această curte în anii 60, care au trecut testele de rezistență. Una din ele va fi dedicată funcționării unui institut de medicină-legală, în contextul în care județul Constanța este unul din puținele din țară care nu au un astfel de institut. A doua clădire ce va fi salvată va fi integrată Policlinicii 2, fiind prin construcție unită de aceasta printr-un corp de legătură. Claudiu Palaz este convins că acest corp secundar al Policlinicii 2 a fost intenționat lăsat în paragină pentru a putea fi privatizat pe nimic. Însă această poveste, cu tot păienjenișul ei de interese, v-o spunem mâine, într-un articol separat. Va urma!

Comments

comments

Continuă să citești

Administratie

Palaz pune condiții pentru participarea la următoarea ședință a Consiliului Județean

Mihaela Tîrpan

Publicat

la data de

Scris de

Partidul Mișcarea Populară Constanța, prin președintele Claudiu-Iorga Palaz, a depus pe 06.12.2018, o solicitare către Președintele Consiliului Județean Constanța pentru a iniția un proiect de hotărâre privind încetarea mandatului de consilier județean al domnului Mocianu Sorin, având în vedere absența nemotivată la ultimele 5 (cinci) ședințe ordinare ale Consiliului Județean Constanța.

Astăzi, Claudiu Palaz a scris pe pagina sa de Facebook faptul că aleșii PMP vor participa la ședința CJ Constanța, for programat să se întâlnească în ședință ordinară, miercuri, 19 decembrie, doar dacă pe ordinea de zi se va afla proiectul de hotărâre privind încetarea mandatului de consilier județean al lui Sorin Mocianu.

“Ca lucrurile sa fie foarte clare: PMP NU VA PARTICIPA LA ȘEDINȚA CJC dacă pe ordinea de zi nu va fi PROIECTUL DE ÎNCETARE A MANDATULUI ACESTUI CONSILIER CHIULANGIU! Legea este aceeași pt toți!’, a scris Claudiu Palaz pe contul său de Facebook.

Citiți și:

Conducerea PMP Constanța cere încetarea mandatului unui consilier județean PNL

 

Comments

comments

Continuă să citești

Luna asta s-au urmarit: