Conecteaza-te cu noi

Politica

Consilierul local Mihaela Andrei (PNL) insistă să se construiască pasarela între cartierele Faleză Sud și Km 4-5

Published

on

Consilierul local din partea PNL Mihaela Andrei spune, într-o postare pe Facebook, că locuitorii din cartierele Km 4-5 și Poarta 6 își riscă zilnic viața, traversând calea ferată, iar proiectul consilierilor municipali PNL, privind construirea pasarelei, zace într-un sertar în Primărie. Problema acestei zone, spune Mihaela Andrei, este doar un exemplu prin care PSD, în frunte cu Decebal Făgădău, pune în pericol viața locuitorilor de aici.

„Spațiile verzi din aceste două cartiere sunt abandonate și lăsate în paragină, lucru care se poate observa, de altfel, și în majoritatea zonelor din municipiu. Actualul primar este, însă, foarte priceput la donații trucate și la prezentarea adevărului cu omisiuni. Din prima zi a noului mandat ca și consilier municipal, voi insista ca această problemă să fie urgentată, de către noul primar, astfel încât oamenii din zonă să nu își mai riște viața. Nu mă voi lăsa până nu voi vedea că și aceste două cartiere vor prinde culoare și viață. Nu mă voi lăsa până când problema spațiilor verzi și a curățeniei din zonă nu va fi rezolvată. Cei care mă cunosc, știu că sunt o persoană insistentă, de aceea noului primar al Constanței îi garantez că nu voi pleca din biroul său până când nu am asigurări concrete că cele două cartiere vor renaște. Vreau să cred că și în Km 4-5 și în Poarta 6 se poate, astfel încât acestea să nu mai fie doar niște cartiere mărginașe, uitate, ale Constanței.“, a scris Mihaela Andrei pe Facebook.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions