Consiliul Județean Constanța are în intenție să construiască un nou corp la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei“, în care ar urma să funcționeze o secție Urgențe/Traumatologie. În acest sens, CJC a publicat un anunț prin care caută să angajeze „servicii de elaborare a documentației tehnico-economice faza SF și alte studii de specialitate necesare realizării investiției – după caz, precum și întocmirea documentațiilor complete necesare depunerii, obținerii și predării către beneficiar a tuturor avizelor, acordurilor sau autorizațiilor pentru obiectivul de investiție „Construire Corp nou – Urgente / Traumatologie Spitalul Clinic Județean de Urgenta Sf. Apostol Andrei Constanta”.
„Prin prezentul proiect, Consiliul Județean Constanța urmărește dezvoltarea infrastructurii de sănătate în vederea îmbunătățirii funcționalității şi operabilității domeniului sanitar la nivel local, regional și național, îmbunătățindu-se astfel accesul la serviciile medicale de calitate și reducându-se inegalitățile în ceea ce privește starea de sănătate publică. Finanțarea proiectului este previzionată a fi realizată prin intermediul mecanismelor financiare oferite de Uniunea Europeană (spre exemplu: Programul Sănătate – PS, Planul Național de Redresare și Reziliență – PNRR, Programul Regional – PR, Programul Operațional pentru Infrastructură Mare – POIM, etc.) și Bugetul Statului Român (Compania Națională de Investiții Hotărâri de Guvern etc.).
Acest obiectiv de investiții este menționat în cadrul „Strategiei de Dezvoltare Durabilă a județului Constanța pentru perioada 2021 – 2027”, Capitolul 14. Plan de acțiune și listă de intervenții, Anexa 1 – Lista intervențiilor propuse la nivelul județului Constanța, poziția 102, aprobată la nivelul CJC în ultimul trimestru al anului 2022.
Prin Nota conceptuală și Tema de proiectare nr. 32329/09.06.2022 (nr. CJC 24697/09.06.2022) aprobate la nivel instituțional, CJC și SCJU “Sf. Apostol Andrei” Constanța propun construcția unei clădiri destinată secțiilor de urgențe și traumatologie, cu o suprafață construită corp nou – 2.380 mp, cu o suprafață construită desfășurată corp nou – 16.600 mp și un regim de înălțime:
D+P+5E+Platformă heliport:
– Demisol: 2.380 mp – Laborator de radiologie și imagistică medicală;
– Parter: 2.380 mp – Sector de urgență – Unitate de primiri urgențe (UPU) pacienți adulți conform OMS 1706;
– Etaj 1 – Etaj 4: 2.380 mp – Bloc operator – maximum 6 săli de operație pe nivel, în limita a 19 săli;
– Etaj 4 – Etaj 5: 2.380 mp – Anestezie și terapie intensivă cu unitate de transfuzie sanguină;
– Platformă heliport
Caracteristici, parametri şi date tehnice specifice, preconizate
Proiectul va tine cont de încadrarea construcției:
Categoria de importanță: A
Conform HGR nr. 766/1997 construcțiile se clasifică în 4 categorii de importanță:
– excepțională (A)
– deosebită (B)
– normală (C)
– redusă (D)
Clasa de importanță: I
Clasa de importanță pentru propunere: I „clădiri de importanță vitală”.
Grad de rezistență la foc: I conform P118/1999. “, se arată în documentație.
Bugetul proiectului
Conform Notei Conceptuale și Temei de Proiectare nr. 32329/09.06.2022 (nr. CJC 24697/09.06.2022) costul estimativ pentru realizarea obiectivului de investiții (construcții și instalații, echipamente și dotări) este de 37.500.000 Euro fără TVA însă valoarea finală va fi stabilită prin documentația tehnico-economică.
NOTĂ
Estimarea proiectantului inițial PROFESSIONAL ENGINEERING CONSULTING SRL pentru definitivarea obiectivului a fost de aproximativ 95.000.000 Euro fără TVA (în conformitate cu Anexa 11 din HG 907/2016 pentru această valoare a fost asumată de către Proiectant realizarea suplimentară a unui Studiu de Prefezabilitate fără alte costuri suplimentare). Prin urmare, având în vedere diferența de timp între propunerea bugetară inițială și estimarea Proiectantului inițial, coroborat cu limitele impuse de sursele de finanțare cărora li se adresează prezentul obiectiv, valoarea obiectivului de investiții va fi stabilită / adaptată în funcție de sursa de finanțare
aplicabilă (PS, PNRR, PR, POIM, CNI etc.), se va raporta, după caz, la valoarea aproximată de 95.000.000 Euro fără TVA, însă valoarea finală va fi stabilită prin documentația tehnico-economică faza SF (pe cale de consecință, dacă va fi cazul, va fi necesară realizarea unui Studiu de Prefezabilitate de către Prestator fără alte costuri suplimentare).