Conecteaza-te cu noi
SEAS2026

Politica

Consiliul Local Constanța, chemat să aprobe aproape 12 milioane de euro pentru acoperirea pierderilor societății Termoficare

Published

on

termoficare

Consilierii locali din Constanța vor avea de votat joi, 30 iulie, în ședința ordinară a CLM, un proiectul de hotărâre nr. 231/2026 privind acordarea către societatea TERMOFICARE CONSTANŢA SRL a compensării pierderilor induse de prestarea serviciului public de transport, distribuție şi furnizare a energiei termice pentru populaţie neacoperite în tarif, aferent perioadei 01.01.2025-– 31.12.2025;

„Se aprobă acordarea către societatea TERMOFICARE CONSTANTA SRL a compensării pierderilor induse de prestarea serviciului public de transport, distribuție şi furnizare a energiei termice pentru populație neacoperite în tarif, aferentă perioadei 01.01.2025-31.12.2025 în valoare de 51.602.904,70 lei fără TVA (62.439.514,69 de lei cu TVA sau 11.938.029 de euro – n.r.), conform anexei ce face parte integrantă din prezentul proiect de hotărâre.“, se arată în proiect.

„Societatea Termoficare Constanţa SRL solicită aprobarea decontării pierderilor induse de prestarea serviciului public de transport, distribuție şi furnizare a energiei termice către populație, pentru anul 2025.

Pentru pierderile induse de prestarea serviciului public de transport, distribuţie şi furnizare a energiei termice către consumatorii non-casnici nu există cadrul legal care să permită acoperirea acestora de către autoritățile publice locale, astfel încât acestea se constituie ca pierderi ale operatorului. Menționăm că ponderea energiei termice vândută de către Termoficare Constanţa SRL către consumatorii non-casnici la nivelul anului 2025 a fost de 25,23%, acesta fiind principala cauză pentru care societatea nu poate înregistra profit operaţional.

Activitatea de furnizare a energiei termice are un puternic caracter sezonier, în sezonul de furnizare a încălzirii (trimestrul I şi trimestrul IV) fiind mai rentabilă datorită cantității mai mari de energie termică furnizată şi a randamentului superior de funcţionare al SACEТ determinat de gradul de încărcare mai mare al acestuia (se furnizează atât căldură cât şi apă caldă de consum).

În anul 2025 activitatea de prestare a serviciului public de termoficare a fost caracterizată de faptul că prețul local aprobat practicat de societate nu a acoperit în întregime costurile reale ale serviciului public. În aceeași perioadă s-au înregistrat consumuri specifice pentru transportul, distribuția şi furnizarea de energie termică mai mari decât cele stabilite prin prețul local.

La momentul aprobării tarifelor de transport, distribuţie şi furnizare pentru anul 2025, suma cuprinsă pentru acoperirea pierderilor de energie termică a fost de 96,69 lei/MWh pentru rețeaua de transport, respectiv de 225,88 lei/MWh pentru rețaua de distribuție.

Din cauza:

  • uzurii accentuate a tronsoanelor de reţea care nu au fost încă reabilitate/modernizate (vechimea acestora este de aproximativ 40 de ani),
  • desele goliri impuse de execuţia lucrărilor aferente Etapelor I, II, III şi IV din proiectul de modernizare a rețelelor termice din municipiul Constanța, în anul 2025 pierderile reale au fost mai mari decât de cele aprobate în tarife, fapt certificat de Bilanțul termoenergetic aferent anului 2025 întocmit de către DANFER SRL.

Acest ultim bilanț energetic a stabilit nivelul pierderilor procentuale reale la 31,75% pentru rețeaua de transport și la 41,50% pentru rețeaua de distribuție.

Pierderile tehnologice stabilite în Bilanțul termoenergetic aferent anului 2025 sunt 20,44% pentru rețeaua de transport şi la 22,33% pentru rețeaua de distribuţie.

În anul 2025 Termoficare Constanța a vândut către consumatorii racordați la SACET o cantitate totală de 162.121,35 MWh, din care:

– 121.225,44 MWh către consumatori casnici,

– 40.895,91 MWh către consumatori non-casnici.

În această perioadă, Termoficare Constanța a vândut către consumatorii racordați direct la reţeaua de transport o cantitate totală de 19.397,88 MWh, din care:

– 897,75 MWh către consumatori casnici,

– 18.500,13 MWh către consumatori non-casnici,

Către consumatorii racordați la rețeaua de distribuție a vândut o cantitate totală de 142.723,47 MWh, din care:

– 120.327,69 MWh către consumatori casnici,

– 22.395,78 MWh către consumatori non-casnici.

Societatea Termoficare Constanţa SRL a înregistrat în anul 2025 o valoare totală a

pierderilor induse de prestarea serviciului public de transport, distribuție şi furnizare a

energiei termice către populaţie de 51.602.904,70 lei“, se mai arată în proiectul de hotărâre.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions