Conecteaza-te cu noi

Actual

Constanța: A făcut accident fără a deține permis de conducere! A fost reținut

Published

on

În urmă cu două seri, respectiv pe data de 14 octombrie a.c., la ora 21.30, pe b-dul IC Brătianu din Constanța a avut loc un accident. Ajunși de urgență la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit și cum s-a produs evenimentul dar și că autorul acestuia a dispărut. A doua zi, șoferul vinovat a fost găsit la domiciliul său din Valu lui Train și reținut pe bază de ordonanță.

Dar iată cum s-au derulat lucrurile, potrivit IPJ Constanța: Un bărbat, în vârstă de 33 de ani, din localitatea Valu lui Traian, județul Constanța, a condus un autoturism pe bulevardul I.C. Brătianu, dinspre Valu lui Traian către municipiul Constanța, iar la sensul giratoriu de la intersecția cu strada Bucegi, nu a păstrat o distanță de siguranță și a intrat în coliziune cu un alt autoturism care circula în aceeași direcție de mers. În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală ușoară a unui pasager din al doilea autoturism. După producerea accidentului, conducătorul primului autoturism a părăsit locul faptei, fără încuviințarea organelor de poliție, abandonând autoturismul pe strada Mureșului.

Polițiștii constănțeni l-au depistat pe conducătorul auto și au stabilit faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nici o categorie de vehicul.

La data de 15 octombrie, bărbatul în cauză a fost reținut pe bază de ordonanță, fiind introdus în arestul IPJ Constanța, iar în cursul zilei de azi va fi prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.

Advertisement

Respectivul bărbat a săvărșit mai multe infracțiuni pe teritoriul Spaniei (regimul rutier, furt și tâlhărie).

Update: Instanța a emis mandat de arestare preventivă pe numele bărbatului în vârstă de 33 de ani. El a fost introdus în C.R.A.P. al IPJ Constanța.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions