Conecteaza-te cu noi
SEAS

Administratie

Constanța. Amenzi de peste 1,6 milioane de lei pentru depozitarea ilegală de deșeuri pe domeniul public

Published

on

deseuri publice

Depozitarea ilegală de deșeuri pe domeniul public, sancționată de polițiștii locali din Constanța.

„Săptămâna trecută, polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Constanța au desfășurat o serie de activități specifice pentru a verifica respectarea legislației privind protecția mediului și gestionarea deșeurilor.

Ca rezultat al acestor acțiuni, au fost aplicate 221 sancțiuni contravenționale persoanelor fizice și juridice, în valoare totală de 1.682.950 de lei.

Abaterile constatate includ necolectarea selectivă a deșeurilor, lăsarea pungilor de gunoi menajer lângă coșurile stradale, nesalubrizarea carosabilului în șantiere, depozitarea deșeurilor în alte recipiente decât europubele, și neigienizarea terenurilor afectate de vegetație crescută în exces, precum și alte forme de depozitare ilegală a deșeurilor. De asemenea, oamenii legii au dispus și măsuri complementare pentru remedierea  problemelor constatate.

Pentru a preveni încălcările normelor legale în vigoare, cetățenii sunt încurajați să acționeze responsabil și să gestioneze corect deșeurile. Activități similare de monitorizare și sancționare vor continua în viitor, cu scopul de a menține un mediu public civilizat.

Apreciem spiritul civic al cetățenilor și îi îndemnăm să semnaleze orice abateri de la legislația de mediu în vigoare la numerele de telefon 0241.484.205 și 0341/922 sau prin email la adresa politia.locala@primaria-constanta.ro.“, informează Primăria Constanța.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions