Conecteaza-te cu noi

Administratie

Constanța are de astăzi primul centru permanent pentru persoanele fără adăpost

Published

on

Primăria Constanța informează că, de astăzi, municipiul are primul centru permanent pentru persoanele fără adăpost. Centrul „Sfânta Filofteia” are o capacitate de 50 de locuri, 14 pentru femei și 36 pentru bărbați. În cadrul unui ceremonial religios, adăpostul a fost inaugurat astăzi în prezența primarului municipiului Constanța, Decebal Făgădău, viceprimarului municipiului Constanța, Costin Răsăuțeanu și a tuturor celor care au contribuit la amenajarea și dotarea spațiului dedicat persoanelor aflate în dificultate.

Decebal Făgădău – primarul municipiului Constanța: “Astăzi este un moment de mare bucurie.  Comunitatea pune mână de la mână pentru semenii săi și naștem un model prin generozitatea unor oameni cu inimă care s-au alăturat colegilor de la Direcția Generală de Asistență Socială”.

Primarul Decebal Făgădău împreună cu viceprimarul Costin Răsăuțeanu i-au mulțumit lui Stere Samara de la Fundația “Sammarina” care a pus la dispoziție gratuit spațiul, domnului Petre Preda de la Asociația „Suflete Deschise” care va asigura hrana beneficiarilor, Arhiepiscopiei Tomisului și doamnei Maria Burchel de la Asociația „Benevolus” care a ajutat cu o parte din dotările centrului.

Decebal Făgădău: “Despre asta este viața, despre a ne sprijini unul pe celălalt la nevoie. Mă rog la bunul Dumnezeu să fie cât mai puțini oameni care să aibă nevoie să fie adăpostiți la centrul permanent “Sfânta Filofteia”, dar sunt convins că cei care vor avea nevoie vor găsi aici un sprijin real,  iar împreună îi vom ajuta să depășească momentul mai greu din viața lor”.

„Adăpostul „Sfânta Filofteia” funcționează la etajul I al Complexului comercial „Doi Cocoși”. Spațiul, în suprafață de aproape 400 mp, a fost reamenajat, compartimentat, utilat și mobilat, în conformitate cu standardele pentru serviciile sociale organizate ca adăposturi de noapte. Suma totală cheltuită din bugetul local pentru amenajare acestui spațiu a fost de aproximativ 705.000 lei. Adăpostul are o capacitate de 50 de locuri: 1 dormitor pentru femei cu 14 paturi și 1 dormitor pentru bărbați cu 36 de paturi, dotate cu grupuri sanitare și dușuri. Spațiul deține sală de socializare, sală de primire, 1 birou pentru personal și spațiu pentru mașină de spălat. Serviciul social furnizează gratuit persoanelor fără adăpost servicii de îngrijire personală, supraveghere, găzduire temporară pe timp de noapte, în vederea depăşirii situaţiilor de dificultate, prevenirii şi combaterii riscului de excluziune socială, promovării incluziunii sociale şi creşterii calităţii vieţii. Principalele activități oferite în acest adăpost sunt: cazare pe perioada nopții 6 luni, cu posibilitatea de prelungire pentru încă 6 luni; asigurarea condițiilor pentru igienă corporală (duș), igienizarea lenjeriei beneficiarilor; supravegherea beneficiarilor pe timpul nopții; asigurarea unor echipamente de cazarmament adecvate. De asemenea, în baza unui acord de parteneriat încheiat de primărie, Asociația „Suflete deschise” va oferi beneficiarilor pachete cu hrană pentru micul dejun, iar Arhiepiscopia Tomisului asigură activități de socializare și asistență religioasă cu personal propriu.

Conform Regulamentul de organizare și funcționare aprobat prin H.C.L. nr.105/2019, beneficiarii serviciilor sociale acordate în adăpostul de noapte sunt:

Advertisement
  1. a) persoanele fără adăpost, cu domiciliul/reședința înregistrată în actele de identitate pe raza municipiului Constanța, care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: sunt persoane care nu au o locuință, trăiesc în stradă, spații publice, precum parcuri, scări de bloc, canale, imobile dezafectate sau nelocuite, care nu au acces imediat la o formă de locuire.
  2. b) persoanele fără adăpost, fără acte de identitate, identificate în evidențele poliţiei locale, cu ultimul domiciliu/reşedinţa în municipiul Constanța.
  3. c) prin excepţie, persoane fără adăpost cu adresa de domiciliu în altă unitate administrativ-teritorială, identificate pe raza municipiului Constanța, pe perioada sezonul rece noiembrie – martie, în funcţie de locurile disponibile.“, se arată într-un comunicat al Primăriei.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions