Conecteaza-te cu noi
SEAS

Administratie

Constanța. Ce trebuie să știți despre acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței în sezonul rece. Unde și când trebuie depuse cererile

Published

on

Primăria Constanța informează că cei care se încălzesc cu energie termică furnizată în sistem centralizat (asociațiile de locatari/proprietari sau persoanele fizice cu contracte individuale încheiate cu SOCIETATEA TERMOFICARE CONSTANȚA S.R.L.) vor depune cererile la Clubul pentru pensionari situat pe strada Duiliu Zamfirescu, nr. 4 (intrarea dinspre parcare), telefon: 0341454669, de luni până vineri, în intervalul orar 8:00 – 14:00.

„Cei care se încălzesc cu gaze naturale sau energie electrică vor depune cererile la Clubul pentru pensionari situat pe strada Duiliu Zamfirescu, nr. 4 (intrarea dinspre parcare), telefon: 0341454669, de luni până vineri, în intervalul orar 8:00 – 14:00.

Cei care se încălzesc cu combustibil solid vor depune cererile la Clubul pentru pensionari situat pe strada Duiliu Zamfirescu, nr. 4 (intrarea dinspre parcare), telefon: 0341454669, de luni până vineri, în intervalul orar 8:00 – 14:00.

Cei care se încălzesc cu energie electrică și domiciliază în Cartierul social Henri Coandă vor depune cererile le sediul administrativ al campusului, de luni până vineri, în intervalul orar 8:00 – 14:00.

Dosarele pentru obținerea ajutoarelor pentru încălzirea locuinței pot fi depuse on line la adresa de e-mail ajutoareincalzire@dgas-ct.ro .

Pentru orice nelămuriri, vă rugăm să sunați la numerele de telefon: 0341454669 și 0341448530 sau să trimiteți email pe adresa ajutoareincalzire@dgas-ct.ro  .

Termenele lunare de depunere a solicitărilor noi de ajutor de încălzire sunt: până pe data de 20 a fiecărei luni, pentru a putea fi luați în evidență cu luna respectivă (pentru a beneficia începând cu luna noiembrie 2023, cererile se depun până pe data de 20 noiembrie inclusiv).

Titularii ajutoarelor pentru încălzirea locuinței sunt obligați să comunice primarului orice modificare intervenită în componența familiei și a veniturilor acesteia în termen de 5 zile de la data modificării.

Modificările sau, după caz, încetarea dreptului la ajutorul pentru încălzirea locuinței se fac începând cu luna următoare celei în care au intervenit.

Familiile sau persoanele singure care au încheiat contracte individuale cu furnizorul de energie termică (SOCIETATEA TERMOFICARE CONSTANȚA S.R.L) sau gaze naturale, precum și cei care se încălzesc cu lemne de foc sau curent electric, depun cererile individual, iar familiile sau persoanele singure care fac parte din asociații de locatari/proprietari depun prin intermediul reprezentantului asociației.

Pentru informații suplimentare și formulare, vă rugăm să consultați site-ul Direcției generale de asistență socială Constanța: http://www.primaria-constanta.ro/spas/social/sprijin-comunitar-si-evenimente-sociale/ajutoare-%C3%AEnc%C4%83lzire-sezonul-2023-2024“, informează Primăria.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions