Conecteaza-te cu noi

Politica

Constanța. Contre între PSD și PNL pe proiectul Spitalului Regional

Published

on

Ce spune PSD?

Fantoma Spitalului Regional Constanța a ajuns din nou subiect de dispută între PSD și PNL. Pe de o parte, social-democrații constănțeni au anunțat triumfător că proiectul de lege privind construirea Spitalul Militar Regional la Constanța, inițiat de parlamentarii PSD de la malul mării a fost adoptat, astăzi, definitiv în Camera Deputaților. Pesediștii Constănțeni spun că acest spital se va face în parteneriat cu Primăria Constanța.

„Organizația Județeană PSD Constanța și parlamentarii săi își exprimă satisfacția pentru îndeplinirea unuia dintre obiectivele principale asumate în fața locuitorilor județului Constanța și anume votarea Proiectului de Lege ce are ca obiect aprobarea obiectivului de investiții Spitalul Militar Regional „Mihail Kogălniceanu”, care va fi construit pe raza municipiului Constanța. Se vizează dezvoltarea componentei medicale operaționale, pentru a face față provocărilor, cazuisticii și patologiei inerente activităților militare și civile, precum și numărului crescut de bolnavi în perioada estivală. Realizarea acestui important obiectiv se va face în colaborare cu Primăria Municipiului Constanța, care a identificat terenul, împreună cu utilitățile necesare. Mulțumim parlamentarilor care au votat acest proiect, indiferent de partidele din care fac parte și care au dat astfel dovadă de responsabilitate politică față de cetățenii pe care îi reprezintă.“, se arată într-un comunicat de presă al PSD Constanța, semnat de deputatul Radu Babuș.

Ce spune PNL?

Advertisement

Liberalii constănțeni, de partea cealaltă, spun într-un comunicat că „PSD promite spitale – PNL planifică în detaliu construcția.“

„Constanța 27 mai 2020, Pandemia COVID-19 și apropierea alegerilor reaprind minciunile electorale ale social-democraților. PSD propune din nou construirea unui spital regional militar la Constanța, printr-un proiect de lege, elaborat fără temei bugetar, fără studii de fezabilitate și fără nicio responsabilitate față de constănțeni. După 4 ani de promisiuni deșarte de spitale regionale, transformate în spitale militare, sau spitale dezvoltate în parteneriat public-privat cu Turcia, sistemul sanitar din Constanța este în continuare subdimensionat în plină criză sanitară provocată de noul coronavirus. În acest context, PSD a înaintat în Parlament un nou proiect de lege pentru dezvoltarea unui spital militar din fondurile Ministerului Apărării, fără fundament legal, neasteptand ca Guvernul sa il includa in legea bugetului de stat. Deși un nou spital este absolut necesar pentru Constanța, trebuie să se țină cont de modalitatea prin care acesta ar putea fi finanțat si in acest sens guvernul PNL s-a implicat activ, cu profesionalism aducand modificarile necesare, pentru ca acest proiect sa devină funcțional.“, a se arată în comunicatul PNL.

Liberalii spun că proiectul de lege depus de PSD readuce în prim plan promisiunile de acum 4 ani de zile când în campanie electorală social-democrații se lăudau cu 8 spitale regionale.

„De la momentul promisiunilor, în 2018 Sorina Pintea relua subiectul și spunea că spitalul de la Constanța va fi ridicat cu fondurile din parteneriatul public-privat cu Turcia. În 2019, Sorina Pintea și Viorica Dăncilă au primit o interpelare semnată de parlamentarul Bogdan Huțucă Rolul acestei interpelări a fost de a obține detalii clare cu privire la debutul lucrărilor spitalului regional din Constanța și cu privire la logistica acestui proiect – de la sursele de finanțare, până la infrastructura rutieră, numărul de paturi și specialitățile prevăzute pentru proiect. În urma acestei interpelări, unul dintre secretarii de stat din cabinetul Pintea a înaintat prima oară ipoteza conform căreia viitorul spital urma să fie unul militar. Ministrul Finanțelor de la vremea respectivă a adoptat ideea nefundamentată a spitalului militar, ignorând complet că astfel de proiect, pentru a fi fezabil, ar fi trebuit să fie prins la momentul respectiv în legea bugetului de stat. La scurt timp, Orlando Teodorovici a fost contrazis chiar de colegul său de partid, Gabriel Benjamin Leș, Ministrul Apărării de la acea vreme. Motivul pentru care cei doi erau în dezacord este evident – bugetul apărării nu avea prevăzute sumele pentru o astfel de dezvoltare. Acum, în plină pandemie, când sistemul sanitar este pus la grea încercare, PSD încearcă să reîncălzească aceleași promisiuni și revine cu un proiect în Parlament pentru un nou spital militar în Constanța.  Ca parlamentari cu vechime, ar fi trebuit să știe că prin angajamentul NATO cei 2% pentru apărare nu pot fi redirecționați după bunul plac al celor de la PSD. Acești 2% din PIB sunt pentru înzestrarea armatei, mai ales într-un an în care armata a fost mobilizată pentru starea de urgență, iar mobilizarea, dotarea, construcția spitalelor militare de campanie au presupus eforturi bugetare consistente.

Mai mult decât atât, un astfel de proiect, pentru a fi eligibil, ar fi trebuit să fie prins în legea bugetului de stat, fapt bine-cunoscut de parlamentarii PSD, care încă mai folosesc tema spitalului de la Constanța ca monedă electorală.“, afirmă liberalii.

Advertisement

PNL notează că Guvernul Orban a corectat această eroare, intenționată sau nu a PSD.

„Acest spital va fi realizat, fără a afecta bugetul Ministerului Apărării, fără a încălca principiile bugetului național și fără a încălca angajamentele NATO. Constănțenii vor avea spitalul cu care au fost amăgiți timp de 4 ani de PSD, pentru că PNL îl va construi pe fonduri europene. Așa cum ar fi trebuit construit de la bun început. PNL demonstrează încă o dată că administrația liberală duce proiectele la bun sfârșit. Epopeea spitalului cu care constănțenii au fost mințiți 4 ani ia sfârșit. PNL va aloca cele mai bune resurse și cei mai buni specialiști pentru a atrage fondurile europene necesare pentru construcția spitalului. Acest spital va avea un plan coerent, de la specialități, număr de paturi, infrastructură, detalii logistice și detalii administrative, lucruri care au lipsit cu desăvârșire din planurile incoerente ale foștilor guvernanți. PSD s-a ferit de fondurile europene, chiar dacă UE ne-a pus la dispoziție resursele, pentru că frica de OLAF este un coșmar pentru social democrați, atunci când agenda ministerului Sănătății este ținută de oameni precum Sorina Pintea care se bucură la plicuri cu șpăgi. În acest context, îmi e greu să înțeleg cu ce se laudă PSD, pentru că din toată poveste spitalului regional de la Constanța, PSD se poate lăuda doar cu incompetență și minciună crasă.” a declarat Bogdan Huțucă, deputat PNL Constanța și Președintele PNL Constanța.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions