Conecteaza-te cu noi

Administratie

Constanța. Dispoziție de primar pentru ridicarea mașinilor abandonate care ocupă abuziv domeniul public

Published

on

Primarul municipiului Constanța, domnul Decebal Făgădău, a semnat dispoziția prin care mai multe vehicule care ocupă abuziv domeniul public vor fi ridicate și transportate în parcul de mașini abandonate.

Eliberarea domeniului public de 16 vehicule abandonate și 10 autovehicule fără stăpân care afectează imaginea orașului, fiind lăsate în paragină pe străzile Constanței, este finalul unei ample acţiuni a polițiștilor locali. Mai exact, după apelul constănțenilor care anunță existența unor mașini abandonate în diferite zone ale orașului, colegii noștri verifică sesizările iar în cazul celor care se confirmă, proprietarii sunt somaţi să îşi ridice singuri vehiculele de pe stradă. În cazul în care acest lucru nu se întâmplă, atunci ele sunt ridicate de administraţia locală.

Conform legii privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparţinând domeniului public, după 10 zile de la aplicarea somaţiei pe autovehicul, primarul poate dispune ridicarea, inventarierea și depozitarea autovehiculului într-un loc special amenajat de către autorităţile administraţiei publice locale.

Dacă în termen de zece zile de la data anunţului privind ridicarea vehiculului proprietarul sau deţinătorul legal al maşinii nu se prezintă pentru a o ridica, aceasta trece de drept în proprietatea unităţii administrativ-teritoriale din raza căreia a fost ridicată, prin dispoziţie a primarului, şi urmează să fie valorificată prin vânzare, în condiţiile legii. Proprietarii autovehiculelor care vor să le recupereze pot merge la depozitul de pe strada Vârful cu Dor.

Advertisement

Polițiștii locali cu atribuții în domeniul circulației rutiere desfășoară zilnic activități de identificare și somare a deținătorilor de autovehicule care ocupă domeniul public și afectează imaginea orașului. În cursul anului trecut au fost somați 359 de proprietari și doar 281 dintre aceștia s-au conformat solicitărilor și au eliberat domeniul public. Celelalte au fost ridicate și transportate în parcul de mașini abandonate.

Facem apel la constănțeni ca în cazul în care au cunoștință despre existența unor autovehicule care au fost abandonate pe domeniul public să sesizeze Direcția Generală Poliția Locală la numărul de telefon 0241.484205 sau 0799.606142 (WhatsApp). (comunicat de presă Primăria Constanța)

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions