Conecteaza-te cu noi

Societate

Constanța. În perioada 14-16 mai, primul maraton de vaccinare dedicat tinerilor

Published

on

Universitatea Ovidius din Constanța (UOC), prin Facultatea de Medicină, în parteneriat cu Asociația Studenților Mediciniști și Tinerilor Medici Constanța (ASMTMC), Liga Studenților UOC și Capitala Tineretului, organizează, alături de Direcția de Sănătate Publică (DSP), în perioada 14-16 mai, la Pavilionul Expozițional din Mamaia, primul maraton de vaccinare destinat tinerilor.

Potrivit conf. univ. dr. Irina Dumitru, în cadrul maratonului de vaccinare, tinerii care doresc să se imunizeze se pot prezenta fără programare prealabilă la Pavilionul Expozițional, unde vor beneficia de un flux separat de vaccinare, cu serul dezvoltat de Pfizer și BioNTech (Comirnaty), doar în urma legitimării cu cartea de identitate.

Vaccinul va fi administrat de personal medical reprezentat de medici infecționiști, epidemiologi și asistente medicale.

„Acțiunea se adresează studenților români și străini din cadrul Universității Ovidius din Constanța și celor din celelalte universități constănțene, elevilor din licee, cu vârsta mai mare de 16 ani, și familiilor acestora, dar și cadrelor didactice din toate unitățile de învățământ. De asemenea, în cadrul maratonului va avea loc un webinar, creditat EMC (Educație Medicală Continuă), ce va oferi informații despre vaccinare și se va desfășura atât în limba română, cât și în engleză, fiind adresat cadrelor medicale”, a precizat coordonatorul evenimentului, conf. univ. dr. Irina Dumitru, din cadrul Facultății de Medicină a UOC.

Advertisement

„Acesta este primul maraton de vaccinare cu, despre și pentru tineri, iar avantajul organizării acțiunii în zilele de weekend este reprezentat de faptul că le oferă părinților elevilor minori posibilitatea de a-i însoți pentru vaccinare. Este, de asemenea, un interval potrivit pentru studenții care, astfel, pot veni să se vaccineze fără să lipsească de la cursuri”, a declarat Andreea Bugescu, reprezentanta ASMTMC.

Conform datelor oficiale centralizate de DSP Constanţa, până în prezent au fost vaccinate, în total, 156.159 de persoane la nivelul întregului județ.

”Totodată, UOC, prin Facultatea de Medicină, susţine o campanie de testare gratuită a Hepatitei C, sâmbătă, 15 mai, între orele 10.00 – 18.00, la Pavilionul Expozițional din Mamaia și pe faleza Cazinoului din Constanţa, aici urmând a fi organizat şi un punct de vaccinare împotriva COVID-19.”, precizează  reprezentanții Biroului de presă al Universităţii Ovidius din Constanţa.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions