Conecteaza-te cu noi

Actual

Constanța: Incendiu puternic! 5 persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale

Published

on

În cursul zilei de azi, în jurul orei 14:15, pompierii Stației Hârșova au fost solicitați în localitatea Runcu, unde izbucnise un incendiu.

La fața locului s-au deplasat două autospeciale de stingere și un echipaj de prim ajutor SMURD pentru lichidarea flăcărilor care cuprinseseră un fânar.

Ajunși la fața locului, pompierii au constatat că incendiul cuprinsese 8 tone de paie dar și acoperisul la anexa locuinței.

Mult mai grav este faptul că cinci persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale deoarece fuseseră intoxicate cu fum. Una dintre ele s-a ales și cu arsuri și a fost transportată la spital.

Advertisement

Potrivit ISU Constanța, cauza probabilă a incendiului a fost jocul copiilor cu focul….

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions