Conecteaza-te cu noi

Actual

Constanța. Începe exercițiul multinațional NATO ”Sea Shield 21”

Published

on

Peste 2.400 de militari din opt state, 18 nave de luptă și 10 aparate de zbor, participă, în perioada 19-29 martie, la ,,Sea Shield 21”, cel mai mare și mai complex exercițiu multinațional NATO organizat de Forțele Navale Române, în anul 2021, în zona Mării Negre. Activitățile de instrucție sunt conduse de Comandamentul Flotei, iar forțele participante sunt din Bulgaria, Grecia, Olanda, Polonia, România, Spania, Statele Unite ale Americii și Turcia. Comandamentul Maritim Aliat al NATO participă cu gruparea navală permanentă SNMG-2 (Standing NATO Maritime Group), din care face parte și fregata „Regina Maria”.

Obiectivul principal al Exercițiului multinațional „Sea Shield 21” îl reprezintă verificarea și consolidarea nivelului de interoperabilitate și de cooperare dintre Forțele Navale Române și celelalte categorii de forțe din Armata României, diferite structuri din subordinea Ministerului Afacerilor Interne și alte forțe navale NATO.

Acesta cuprinde toate etapele unei operații militare navale NATO de răspuns la o criză geopolitică în regiune și are rolul de a demonstra angajamentul constant al Armatei României pentru întărirea posturii maritime a Alianței și pentru dezvoltarea interoperabilității forțelor, în toate mediile de luptă (maritim, submarin, terestru și aerian).

Prima ediție a Exercițiului multinațional „Sea Shield” a avut loc în anul 2015, iar în anii următori scenariile acestuia au fost adaptate, pentru a răspunde, rapid şi eficient, la întregul spectru de amenințări la adresa securității maritime și a stabilității regionale.

Advertisement

Un crucișător, un distrugător, fregate, corvete, dragoare și vânătoare de mine, nave purtătoare de rachete, o navă de patrulare și remorchere maritime își vor uni eforturile, pentru a desfășura secvențele planificate pe mare ale Exercițiului multinațional ,,Sea Shield 21”, iar lupta împotriva amenințărilor aeriene va fi asigurată de aeronave F-16 „Fighting Falcon”, MiG 21 „Lancer” și elicoptere IAR-330 ale forțelor aeriene și navale române, împreună cu avioane de vânătoare „Eurofighter Typhoon” din Spania și aeronave de cercetare aeriană din SUA și Turcia.

În zona litoralului, trei detașamente mobile de lansare rachete ale Forțelor Navale Române și o baterie de rachete de coastă a Forțelor Navale Poloneze vor acționa conjugat de la Capu Midia, pentru respingerea forțelor inamice. Marinarii militari polonezi participă, pentru prima dată, la Exercițiul „Sea Shield 21” cu un sistem mobil de rachete sol-navă „Kongsberg”. Constituirea detașamentului mixt naval româno-polonez și armonizarea procedurilor operaționale de lovire a inamicului, conform scenariului, sunt planificate în perioada 17-19 martie.

Secvențele terestre ale „Sea Shield 21” sunt completate de exersarea unor proceduri operaționale pentru protecția căilor de comunicații terestre și a portului Constanța, la care participă un detașament de scafandri militari specializați în lupta împotriva dispozitivelor explozive improvizate (EOD) împreună cu subunități de infanterie al Forțelor Terestre Române.

Statul Major al Forțelor Navale a planificat, în cadrul „Sea Shield 21”, evaluarea pachetului unic de forțe navale pus la dispoziția NATO și a UE, precum și certificarea fregatei „Regina Maria” pentru a face parte din pachetul de forțe de răspuns al NATO (NRF, NATO Response Force), în anul 2022.

Exercițiile „Sea Shield” și „Poseidon” planificate, organizate și conduse de Forțele Navale Române sunt cuprinse în Programul NATO de instruire multinațională consolidată/ întrunită (CJET – Combined Joint Enhanced Training), un concept complex, destinat instruirii forțelor Aliate, care a fost propus de România la Summit-ul NATO de la Varșovia, în anul 2016, pentru întărirea măsurilor de securitate pe flancul sud-estic european, precum și pentru a asigura prezența continuă a forțelor Aliate în regiunea Mării Negre.

Advertisement

Navele militare aliate vor acosta în portul Constanța, conform unei planificări, în perioada 17-19 martie, pentru o escală de refacere a capacității de luptă și pentru pregătirea ultimelor detalii organizatorice.

Deschiderea oficială a Exercițiului multinațional „Sea Shield 21” este programată sâmbătă, 20 martie, ora 13.00, la Terminalul Pasageri din portul Constanța, în acord cu măsurile dispuse de către autoritățile publice din România și din statele participante pentru prevenirea infectării cu virusul SARS-CoV-2.

Foto: Arhivă

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions