Conecteaza-te cu noi

Actual

Constanţa: Înregistrarea cererilor de pensionare, prin telefon sau e-mail

Published

on

Din motive de siguranță medicală, legate de prevenirea răspândirii și infectării cu COVID-19, începând cu data de 18.03.2020 pe toată durata decretării stării de urgență se vor lua următoarele măsuri:

  1. Operațiunea de înregistrare a cererilor de deschidere a drepturilor de pensie (dosare noi) se va realiza telefonic sau pe e-mail conform următoarei proceduri:

Cei care îndeplinesc condițiile de înscriere la unul dintre tipurile de pensie prevăzute de lege (limită de vârstă, anticipată, anticipată parțială, invaliditate sau de urmaș) apelează unul dintre cele două numere de telefon sau una dintre cele două adrese de e-mail alocate acestei proceduri:

Prin telefon funcționarii Casei Județene de Pensii Constanța vă vor solicita datele necesare înregistrării solicitării în aplicația informatică.

Pe e-mail vă rugăm să transmiteți numele, prenumele, codul numeric personal și numărul de telefon precum și tipul pensiei pentru care ați îndeplinit condițiile.

Beneficiarii sunt rugați să pună la dispoziția funcționarilor datele solicitate, apelul telefonic sau transmiterea solicitării pe e-mail reprezentând totodată acordul dumneavoastră cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal în scopul înregistrării și soluționării cererilor.

Ulterior beneficiarii vor fi anunțați telefonic pentru a prezenta documentația în plic sigilat care să cuprindă:

Advertisement
  • În original: Carnetul de muncă, adeverințe de sporuri / stagii/condiții de muncă
  • În copie: actele de stare civilă (BI/CI, certificat de nastere, casatorie și / sau sentinte de divort unde este cazul, livret militar dacă este cazul, diplomă facultate curs de zi și foaie matricola / adeverință facultate dacă este cazul) și carnetul de muncă (pe lângă original fiind necesară și o copie a acestuia)

Procedura sus amintita este necesară în vederea evitării expunerii acestui segment de populație și totodată pentru a-i asigura că nu își pierd drepturile de pensie cuvenite

Pentru celelalte tipuri de servicii ordonatorul superior de credite recomandă să se apeleze la poștă (letrică sau electronică), iar acolo unde se impune depunerea unor documente originale, cererea și documentele în cauză vor fi transmise în regim de scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

2. În situația copiilor urmași care împlinesc vârsta de 16 ani și care nu pot prezenta adeverință scolară pentru a face dovada continuării studiilor din cauza suspendării cursurilor școlare,  plata pensiei de urmaș se va face fără a fi necesară prezentarea acestei dovezi, urmând ca adeverința doveditoare să fie prezentată în termen de 30 de zile, de la data expirării stării de urgență.

 

 

Cu stima,

Advertisement

 

Cristina Samoila
DIRECTOR EXECUTIV
Kristina Mutiş
PURTĂTOR  DE  CUVÂNT

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions