Conecteaza-te cu noi
drumuri judetene

Politica

Constanța. Ionuț Rusu și Florin Cocargeanu, viceprimarii lui Vergil Chițac

Published

on

Negocierile pentru funcțiile de viceprimari ai Constanței în mandatul lui Vergil Chițac, primarul ales al municipiului reședință de județ, sunt în toi. Chiar și așa, informațiile referitoare la cei care vor face parte din echipa lui Chițac la Primărie circulă, în mediul online, de câteva zile. Astfel, Ionuț Rusu de la PNL va fi cel care i se va alătura lui Vergil Chițac pentru promovarea proiectului electoral în următorii 4 ani. Informația ne-a fost confirmată de surse din cadrul conducerii Organizației Partidului Național Liberal Constanța, însă fotoliul de viceprimar “se joacă”, decizia finală urmând să fie luată zilele viitoare. Important de amintit aici este că Ionuț Rusu a fost numărul unu în lista propunerilor PNL Constanța pentru Consiliul Local Municipal la alegerile din 27 septembrie.

Al doilea post de viceprimar urmează să fie ocupat de Uniunea Salvați România, așa cum arată voturile obținute de partidele politice la alegerile locale desfășurate la sfârșitul lunii trecute. Concret, USR Constanța urmează să facă majoritate în Consiliul Local Municipal cu liberalii, iar cel desemnat de conducerea Uniunii să i se alăture lui Chițac este Florin Cocargeanu. Informația a fost confirmată pentru “Ordinea.ro” de surse din conducerea formațiunii politice de la Constanța. Dacă la liberali sunt încă discuții, se pare că decizia acestora este definitivă.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions