Conecteaza-te cu noi

Actual

Constanța. Lucrări de asfaltare și frezare, desfășurate simultan pe marile bulevarde

Published

on

Primăria Constanța informează că echipele SC Confort Urban SRL au acționat noaptea trecută cu utilaje de asfaltare pe tronsonul delimitat de strada Nicolae Iorga și bulevardul Mamaia al bulevardului Tomis. S-a turnat primul strat de asfalt pe benzile de circulație situate lângă marginea părții carosabile. Lucrările de asfaltare vor continua toată săptămâna, circulația autovehiculelor fiind restricționată parțial, în intervalul ora 19:30 – 05:00, informează sursa citată.

„După ce se va așterne stratul de suport(binder), carosabilul va fi îmbrăcat în asfalt de tip MASF, specific drumurilor cu trafic rutier intens. Tot noaptea trecută, pe bulevardul Mamaia, la intersecția cu bulevardul Tomis, s-a intervenit cu utilaje de frezare și asfaltare. Procesul de frezare a zonei carosabile va continua în această săptămână pe bulevardul Mamaia, între bulevardul Tomis și strada Mircea cel Bătrân, cu aceleași restricții de trafic rutier. Bulevardele Tomis și Mamaia se află în plin proces de modernizare pentru ca toți locuitorii orașului să se bucure de trotuare și carosabil reabilitat, benzi unice pentru transportul în comun, piste de biciclete și mult spațiu verde.

Constănțenii care locuiesc sau tranzitează zonele respective sunt rugați să NU își parcheze autoturismele pe trotuar sau pe carosabil. Facem apel către participanţii la trafic să respecte regulile de circulaţie şi semnificaţia mijloacelor de semnalizare rutieră și să manifeste atenţie sporită în zona în care se execută lucrări.“, se arată într-un comunicat al Primăriei.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions