Conecteaza-te cu noi

Societate

Constanța. Mașini abandonate și neidentificate, ridicate de polițiștii locali de pe domeniul public

Published

on

Polițiștii locali din cadrul Primăriei Municipiului Constanța au început astăzi să ridice vehiculele fără stăpân sau care au fost abandonate pe domeniul public al orașului. Cele 28 de autovehiculele care ocupau domeniul public și pentru care a fost emisă o dispoziție în acest sens sunt transportate în parcul de mașini al municipalității.

Eliberarea domeniului public de 21 vehicule abandonate și 7 autovehicule fără stăpân care afectează imaginea orașului este finalul unei acţiuni de durată a polițiștilor locali. Mai exact, după apelul constănțenilor care anunță existența unor mașini abandonate în diferite zone ale orașului, colegii noștri verifică sesizările iar în cazul celor care se confirmă, proprietarii sunt somaţi să îşi ridice singuri vehiculele. În cazul în care acest lucru nu se întâmplă, atunci ele sunt ridicate de administraţia locală.

Conform legii privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparţinând domeniului public, după 10 zile de la aplicarea somaţiei pe autovehicul, primarul poate dispune ridicarea, inventarierea și depozitarea autovehiculului într-un loc special amenajat de către autorităţile administraţiei publice locale.

Dacă în termen de zece zile de la data anunţului privind ridicarea vehiculului proprietarul sau deţinătorul legal al maşinii nu se prezintă pentru a o ridica, aceasta trece de drept în proprietatea unităţii administrativ-teritoriale din raza căreia a fost ridicată, prin dispoziţie a primarului, şi urmează să fie valorificată prin vânzare, în condiţiile legii. Proprietarii autovehiculelor care vor să le recupereze trebuie să se prezinte la sediul Poliției Locale.

Advertisement

Polițiștii locali cu atribuții în domeniul circulației rutiere desfășoară zilnic activități de identificare și somare a deținătorilor de autovehicule care ocupă domeniul public și afectează imaginea orașului. În cursul anului trecut au fost somați 359 de proprietari și doar 281 dintre aceștia s-au conformat solicitărilor și au eliberat domeniul public. Celelalte au fost ridicate și transportate în parcul de mașini abandonate.

Menționăm că pentru a fi declarate abandonate sau fără stăpân autovehiculele au trebuit să îndeplinească cumulativ condițiile prevăzute de Legea nr. 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor abandonate sau fără stăpân, respectiv lipsă elemente de caroserie, lipsă sistem de iluminare-semnalizare, sistem de rulare deteriorat, geamuri sparte și alte indicii care confirmă neutilizarea îndelungantă a vehicului.

Facem apel la constănțeni ca în cazul în care au cunoștință despre existența unor autovehicule care au fost abandonate pe domeniul public să sesizeze Direcția Generală Poliția Locală la numărul de telefon 0241.484205 sau 0799.606142 (WhatsApp). (comunicat de presă Primăria Constanța)

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions