Connect with us

Administratie

Constanța, orașul sensurilor unice. Alte 28 de străzi, resistematizate

Tatian Iorga

Publicat

la

Primăria Municipiului Constanța, prin SC Confort Urban SRL, a inițiat un proiect de management de trafic în vederea resistematizării rutiere din zona Delfinariu, care tratează problema mobilității și a siguranței circulației la nivelul străzilor delimitate de perimetrul bulevardul Mamaia – strada Ion Rațiu – bulevardul Tomis – bulevardul Alexandru Lăpușneanu – strada Soveja. Proiectul de resistematizare rutieră va fi implementat începând cu data de 5 mai, 28 de străzi vor deveni artere rutiere cu sens unic. Măsura a fost luată atât pentru fluidizarea traficului rutier, cât și pentru eliminarea deficiențelor  constatate. Realitatea din teren ne arată că aceste străzi cu sens dublu au devenit greu circulabile din cauza numărului mare de autovehiculele ce staționează pe partea carosabilă și care îngreunează traficul în ambele sensuri sau chiar blochează circulația atunci când este necesară intervenția unor mașini autospeciale.

„Odată cu instituirea regimului de sens unic, conducătorii auto vor putea staționa și parca pe carosabil. Vor fi amenajate parcari longitudinale delimitate de marcaje longitudinale discontinue, pe ambele părți ale carosabilului, acolo unde configurația carosabilului permite acest lucru.  Astfel, va fi creat un culoar central de circulație a autovehiculelor între 3 și 3.5 metri, potrivit normativelor în vigoare. La nivelul străzii Chiliei, pe partea dreaptă a sensului de mers dinspre strada Soveja către strada Ion Rațiu, vor fi amenajate parcari longitudinale numerotate și parcari longitudinale delimitate de marcaje longitudinale discontinue, asigurându-se un culoar central de circulație a autovehiculelor cu o lățime de cel puțin 5 metri.“, notează Primăria.

Prin aplicarea acestor măsuri, străzile vor fi reconfigurate, după cum urmează:

strada Tabla Buții devine arteră cu sens unic, dinspre strada Chiliei spre bulevardul Mamaia;

strada Grozești devine arteră rutieră cu sens unic, dinspre bulevardul Mamaia spre strada Chiliei;

strada Onești devine arteră cu sens unic, dinspre strada Chiliei spre bulevardul Mamaia;

strada Dragoslavele devine arteră cu sens unic, dinspre bulevardul Mamaia spre strada Chiliei;

strada Viceamiral Ioan Murgescu devine arteră cu sens unic, dinspre strada Chiliei spre bulevardul Mamaia;

strada Ciprian Porumbescu devine arteră cu sens unic, dinspre bulevardul Mamaia spre strada Chiliei;

strada Războieni devine arteră cu sens unic, dinspre strada Chiliei spre bulevardul Mamaia;

strada Aviator Ioan Muntenescu devine arteră cu sens unic, dinspre strada Garabet Ibrăileanu spre strada Chiliei;

strada Podului devine arteră cu sens unic, dinspre strada Aviator Romeo Popescu spre strada Aviator Ioan Muntenescu;

strada Transilvaniei devine arteră cu sens unic, dinspre strada Aviator Ioan Muntenescu spre strada Aviator Romeo Popescu;

strada Aviator Vasile Craiu devine arteră cu sens unic, dinspre strada Chiliei spre strada Garabet Ibrăileanu;

strada Aviator Romeo Popescu devine arteră cu sens unic, dinspre strada Garabet Ibrăileanu spre strada Chiliei;

strada Făgetului devine arteră cu sens unic, dinspre bulevardul Mamaia spre strada Primăverii;

strada Banu Mihalcea devine arteră cu sens unic, dinspre dinspre strada Pictor Ion Andreescu spre bulevardul Mamaia;

strada Pictor Ion Andreescu devine arteră cu sens unic, dinspre strada Ion Rațiu spre strada Panait Cerna;

strada Panait Cerna devine arteră cu sens unic, dinspre strada Pictor Ion Andreescu spre strada Chiliei;

strada Războieni devine arteră cu sens unic, dinspre strada Chiliei spre strada Pictor Ion Andreescu;

strada Maramureș devine arteră cu sens unic, dinspre strada Panait Cerna spre strada Ion Rațiu;

strada Mărăști devine arteră cu sens unic, dinspre strada  Pictor  Ion Andreescu spre strada Maramureș;

strada Oituz devine arteră cu sens unic, dinspre strada Maramureș  spre strada Pictor Ion Andreescu;

strada Mărășești devine arteră cu sens unic, dinspre strada Pictor Ion Andreescu spre strada Maramureș;

strada Farului devine arteră cu sens unic, dinspre strada Docherilor spre strada Primăverii;

strada Docherilor devine arteră cu sens unic, dinspre strada Primăverii spre strada Pictor Nicolae Grigorescu;

strada Pictor Nicolae Grigorescu devine arteră cu sens unic, dinspre strada Docherilor spre strada Primăverii;

strada Toamnei devine arteră cu sens unic, dinspre strada Pictor Nicolae Grigorescu spre strada Primăverii;

strada Limanului devine arteră cu sens unic, dinspre strada Primăverii  spre strada Toamnei;

strada Ștefan Luchian devine arteră cu sens unic, dinspre aleea Cameliei spre strada Pictor Nicolae Grigorescu;

aleea de acces între blocurile ST5 sc. A, ST5 sc. B, ST8 sc. A și ST7 sc. B devine arteră cu sens unic, dinspre strada Primăverii spre strada Pictor Ion Andreescu.

Noile sensuri unice precum și prioritățile din trafic vor fi semnalizate și prin marcaje longitudinale și transversale.

Comments

comments

Administratie

Primăria Constanța le cere asociațiilor de proprietari să întrețină spațiile verzi din jurul blocurilor

Tatian Iorga

Publicat

la data de

Scris de

Primăria Municipiului Constanța le transmite instituțiilor publice, asociațiilor de proprietari, persoanelor fizice și juridice, că au obligația de a întreține suprafețelor aflate în grijă, din jurul imobilelor. Mai exact, să aibă grijă de spațiile verzi din jurul imobilelor lor. Primăria mai notează că, începând de astăzi, municipalitatea poate fi sesizată cu privire la ridicarea deșeurilor vegetale rezultate în urma acțiunilor de îngrijire a spațiilor verzi din preajma imobilelor, la  numărul de WhatsApp – 0731.550.011. Sesizarea va fi făcută printr-un mesaj scris, care va conține locația exactă unde este necesară intervenția. Acesta va fi însoțit de fotografii realizate la fața locului. Pentru o intervenție mult mai rapidă a echipelor de salubrizare, avem rugămintea ca deșeurile vegetale să fie așezate în apropierea unei căi de acces.

„Precizăm că la numărul de WhatsApp – 0731.550.011, pot fi semnalate probleme ce țin de salubrizarea orașului sau alte situații urgente în rezolvarea cărora municipalitatea poate interveni punctual și într-un timp cât mai scurt.

Reamintim că în conformitate cu prevederile art. 5, pct.2 și pct 3 din  H.C.L nr.77/2021 (pentru aprobarea Regulamentului privind îmbunătățirea activității de gospodărire, protecția mediului, întreținerea și înfrumusețarea municipiului Constanța), instituțiile publice, asociațiile de proprietari, persoanele fizice și juridice au următoarele obligații:

să asigure curățenia trotuarelor din dreptul imobilelor pe care le dețin, a locurilor de parcare pe care le folosesc și a spațiilor verzi existente din dreptul imobilelor pe care le dețin sau le folosesc. Perimetrul aflat în întreținerea asociațiilor de proprietari/operatori economici, îl reprezintă suprafața de spațiu verde tangentă imobilului aflat în proprietatea sau în folosința acestora până la intersecția cu un trotuar, alee, stradă, bulevard. Limita de demarcație o reprezintă jumătatea distanței dintre blocuri/imobile, aparținând unor asociații diferite/operatori economici. Lucrările  ce se vor executa pe suprafețele aflate în  întreținere sunt: cosit iarbă, tuns gard viu, curăţat teren orizontal de frunze și crengi, scos frunze uscate din garduri vii, borduri, chenare, salubrizare spații verzi, colectat, încărcat şi transport resturi vegetale, întreținere arbuști și arbori.

să asigure condiții de igienă, inclusiv prin operațiuni de curățare, dezinsecție, dezinfecție și deratizare, a imobilelor aflate în proprietate sau în folosință, precum și a spațiilor comune din cadrul asociațiilor de proprietari. Aceste lucrări vor fi executate numai cu operatori economici autorizați.“, notează Primăria.

Comments

comments

Continuă să citești

Administratie

Ce avere are bugetarul Horia Constantinescu: Imobile la Costinești și Predeal, yacht și investiții de sute de mii de euro

Tatian Iorga

Publicat

la data de

Scris de

Horia Constantinescu, directorul executiv adjunct al Direcției de Gestionare Servicii Publice din cadrul Primăriei Constanța, este un personaj extrem de controversat și care stârnit numeroase dispute atât cu mediul de afaceri, cât și cu USR-PLUS, partenerii de alianță ai PNL. Fost membru al PSD și un apropiat al familiei lui Adrian Năstase, dar și de Nicușor Constantinescu și Liviu Dragnea, Horia Constantinescu a reușit să înfurie toată Constanța prin regulamentul parcărilor. Mai nou, Constantinescu a intrat în conflict și cu Asociația Comercianților din Dobrogea, care a acuzat că: „suntem supuși unei presiuni și unui șantaj, de către domnul HORIA CONSTANTINESCU“. În replică, cel învinuit spune, printre altele, că este un om curat și că nu e vinovat pentru ceva: NU IA ȘPAGĂ.

Dincolo de aceste acuze, este interesant să vedem ce avere are un om care s-a învârtit foarte mult prin sectorul bugetar. Am căutat o declarație de avere a lui Horia Constantinescu pe site-ul Primăriei, însă, în mod surprinzător, aceasta lipsea. De altfel, Horia Constantinescu este singurul angajat din aparatul Primăriei care nu are o declarație afișată pe site. Din ce motive? Nu știm încă, deoarece Horia Constantinescu nu a răspuns la telefon atunci când a fost contactat de Ordinea.ro.

În schimb, am găsit o declarație de avere pe numele lui Horia Constantinescu din 2019 în vremea când era președinte la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului.

Potrivit declarației, Horia Constantinescu deține o avere impresionantă. Are mai multe terenuri la Costinești, Predeal și în Tuzla. De asemenea, are mai multe clădiri în Predeal și Tuzla și deține un Yacht. Impresionantă este și colecția de ceasuri, care se ridică la aproximativ 100.000 de lei. Horia Constantinescu are investiții la mai multe firme și care se ridică la sute de mii de euro.

Iată declarația de avere depusă în 2019:

Download (PDF, 201KB)

Surse foto: podul.ro / instagram.com

Comments

comments

Continuă să citești

Administratie

Regulamentul parcărilor va fi atacat în instanță! Vezi cine a făcut anunțul!

Tatian Iorga

Publicat

la data de

Scris de

Regulamentul parcărilor din municipiul Constanța, adoptat în urmă cu o lună, va fi atacat în instanță de un grup de avocați din Constanța. Anunțul a fost făcut de avocatul Emil Tatu în emisiunea „Între alb și negru“ pe care o moderează la Constanța Tvonline.

„Există un grup de colegi de ai mei avocați, în care m-am implicat și eu, și vom încerca să atacăm acest regulament al parcărilor. #josparcările. O să fie o luptă…Prin acest regulament se va plăti parcarea 24 din 24 de ore în toate zonele orașului și nu va fi centimetru pătrat în Constanța care să nu fie taxat în oraș.“, a spus avocatul Emil Tatu.

Amintim că regulamentul parcărilor din Constanța a stârnit numeroase discuții în spațiul public, cei mai mulți criticând faptul că vor plăti sume uriașe pentru a putea parca în oraș. Practic, nu va fi loc în Constanța care să nu fie taxat de Primărie. În varianța aprobată de Consiliul Local, Constanța fost împărțită în patru zone. În zona centrală, zona 0, tariful pentru un loc de parcare va costa 4 lei/oră, iar în primele 30 de minute staționarea autovehiculelor este gratuită. Primăria a fixat și un abonament pentru această zonă, care a fost stabilit la 499 de lei/an. În varianta finală, regulamentul prevede în zona 1 un tarif de 3 lei/oră pentru staționarea autovehiculelor și 1 leu pe oră pentru zona 2. În cele două zone, 1 și 2, abonamentul pe an pentru parcare a fost fixat la 199 de lei.

Cea mai importantă modificare vizează parcările rezidențiale. Sursele Ordinea.ro au spus că, în acest caz, Chițac și ai săi vor să crească taxa pentru parcare de la 208 lei/an, cât este în prezent, la 399 de lei/an. Practic, constănțenii vor plăti aproape dublu pentru un loc rezidențial. Această măsură nu se regăsește însă în noul regulament, ci, cel mai probabil, va fi fixată de la anul prin proiectul de taxe și impozite locale. Un alt amănunt important este că, în acest caz, față de varianta inițială, în noul regulament a fost eliminată prevederea prin care locurile rezidențiale sunt scoase la licitație în cazul în care doi cetățeni vor același loc de parcare. În noua variantă, sursele Ordinea.ro spun că va fi realizată o platformă digitală prin care cetățenii vor vedea toate locurile libere sau ocupate din Constanța. De asemenea, rezervarea locurilor de parcare rezidențiale se va putea face pentru o perioadă de cinci ani, iar actualizarea și plata se vor realiza anual. În discuțiile din cadrul Consiliului Local, subiectul parcărilor rezidențiale au fost evitate.

Comments

comments

Continuă să citești

Luna asta s-au urmarit: