Conecteaza-te cu noi

Administratie

Constanța. Proprietarii teraselor amenajate abuziv au început demolarea

Published

on

Având în vedere că mai mulți agenți economici din municipiul Constanța și-au extins terasele pe domeniul public mai mult decât era prevăzut în autorizația de construire care le fusese acordată, polițiștii locali constănțeni au derulat la finalul anului trecut o amplă campanie de identificare a acestora. În urma controalelor, s-a constatat existența unui număr de 21 de construcții cu destinația de terase, amplasate adiacent spațiilor comerciale pe domeniul public sau privat al municipiului Constanța, fără a deține autorizație de construire necesară conform Legii nr. 50/1991. Operatorii economici în cauză au fost notificați ca în termen de 48 de ore de la primirea înștiințărilor să desființeze construcțiile nelegale. Drept urmare, proprietarii teraselor au început sa se conformeze somațiilor și până la această dată unii dintre ei au demolat construcțiile amenajate abuziv, alții sunt în curs de demolare.

„Polițiștii locali vor monitoriza activitatea agenților economici, iar cei care vor refuza să ia măsuri în sensul desființării vor fi sancționați în conformitate cu prevederile Legii 50/1991, iar construcțiile vor fi desființate pe cale administrativă. Facem apel la spiritul civic al cetățenilor pe care îi rugăm să apeleze Dispeceratul Direcției Generale Poliția Locală la numerele de telefon 0241.484.205 – Dispecerat sau 0799/606142 – WhatsApp de fiecare dată când sesizează încălcarea prevederilor legale.“, notează Primăria.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions