Connect with us

Actual

Constanța. Regia de Drumuri ÎNCHIDE la noapte mai multe drumuri din județ

Mihaela Tîrpan

Publicat

la data de

Ninge viscolit în tot județul Constanța. Sunt probleme serioase pe drumurile județene si naționale. Pentru câteva dintre acestea, autoritățile au luat decizia de a pune restricții de tonaj, iar altele au fost închise. Informați-vă despre starea drumurilor inainte de a pleca de acasă! Tocmai pentru a evita situații neplăcute și periculoase pentru conducătorii auto, dar și pentru pasageri, șeful Regiei Județeane de Drumuri Constanța, Lucian Lungoci, anunță că mai multe drumuri vor fi închise la noapte. Măsura este una preventivă, transmite Lungoci, pentru a fi evitate problemele de pe drumurile din județul Constanța.

“Pentru ora 18.00 – 19.00 se poate sa închidem preventiv câteva tronsoane de DJ pentru a opri traficul pe timpul nopții. Vom asigura pe aceste tronsoane eventuale intervenții medicale. Sunt drumuri cu o importanță scăzută din punct de vedere al traficului. Rutele importante (ex. Mangalia-Negru Vodă; Mihai Viteazu-Corbu; Ion Corvin -Cernavoda-Topalu) vor fi menținute deschise cu orice costuri atâta timp cât utilajele vor face față. Rog conducătorii auto să nu circule pe timp de noapte cand vizibilitatea este foarte redusă din cauza viscolului și intervențiile utilajelor de deszapezire se desfășoară cu dificultate”, a transmis Lucian Lungoci.

În perioada 26.02.2018, ora 12:00 – 26.02.2018, ora 17:00, drumarii de la DRDP Constanța au acționat cu 126 autoutilaje și s-au răspândit  82,4 tone material antiderapant, conform unei informări a CNAIR.

Totodată, Autostrada A 2 a fost închisă circulației pe tronsonul Cernavodă – Constanța, din cauza viscolului.

Sunt restricții și pe drumurile naționale

Pe DN 22A, km 239+000 – km 287+000, între Mihai Viteazu (CT) și Ovidiu (CT), pe DN2A, km 127+000-196+000, între Hârșova (CT) și Ovidiu (CT) și pe DN 3, km 224+000 – 129+000, între Cataniciu și Ostrov, a fost instituită restricția de tonaj pentru autovehiculele cu masă totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone.

Măsura a fost luată din cauza ninsorii și a viscolului puternic ce determină vizibilitate redusă, transmite prin intermediul unui comunicat și conducerea Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere.

Având în vedere că începând cu ora 07:00 a intrat în vigoare codul portocaliu de ninsori abundente, temporar viscolite și vizibilitate scăzută recomandăm conducătorilor auto să plece la drum doar în cazuri de strictă necesitate. Cele mai afectate județe de condițiile meteorologice extreme din această perioadă sunt Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Călărași, Ialomița, Buzău, Brăila, Constanța, Tulcea și municipiul București.

Precizăm că reprezentanții CNAIR S.A. acționează în permanență în toate zonele afectate, pentru a asigura desfășurarea traficului rutier în condiții de siguranță.

Facem din nou apel la conducătorii auto să circule prudent, să adapteze viteza la condițiile din trafic, să plece la drum doar dacă au autovehiculele echipate corespunzător pentru condiții de iarnă și să se informeze în prealabil cu privire la condițiile de trafic din zonele tranzitate.

Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale pot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/9360, 0800.800.301 și pot accesa pe prima pagina în caseta din stânga: www.cnadnr.ro – DISPECERAT – Șituația Drumurilor Naţionale, dar și pagina de FB https://www.facebook.com/cnadnr/ și de TWITTER, @CNADNR.

Comments

comments

Continuă să citești
Reclamă

Actual

(Video): Accident rutier cu 4 mașini implicate, pe podul de la Medgidia! Sunt 3 victime

Maria Ionescu

Publicat

la data de

Scris de

În urmă cu puțină vreme, pe podul din localitatea Medgidia a avut loc un eveniment rutier în care au fost implicate patru autoturisme. La fața locului s-au deplasat rapid echipaje de intervenție pentru a acorda primul ajutor.

Potrivit serviciului de Ambulanță, în urma acestui accident au fost rănite trei persoane, respectiv: – un copil de 8 ani care are traumatism al membrului superior și inferior, un adult cu traumatism cranio cerebral și un altul cu traumatism cranio facial. Toți trei au fost transportați de urgență la spital.

Știre în curs de actualizare.

 

 

Comments

comments

Continuă să citești

Actual

Constanța: A accidentat un bărbat pe trecerea de pietoni și a părăsit locul faptei

Maria Ionescu

Publicat

la data de

Scris de

În cursul zilei de azi, la ora 12.25, un bărbat, în vârstă de 41 de ani, a condus un autoturism pe bulevardul Mamaia, din Constanţa, dinspre strada Mihai Viteazu către strada I.G.Duca, pe banda nr. 2.

La marcajul pietonal din zona intersecţiei cu strada Sabinelor, a surprins şi accidentat uşor un pieton, de 44 de ani, care s-a angajat în traversarea străzii pe marcajul pietonal, din dreapta conducătorului auto.

După producerea accidentului,  șoferul a plecat de la faţa locului fără încuvinţarea organelor de poliţie, fiind depistat ulterior în trafic, în jurul orelor 13:05 pe str. Radu Calomfirescu. Nr. 17, de către o patrulă a Secţiei 1 Poliţie Constanţa.

La ora actuală, bărbatul este audiat de către polițiști.  În momentul producerii evenimentului rutier, șoferul – care deține permis de conducere – nu era băut.

Foto: Arhivă

Comments

comments

Continuă să citești

Actual

Iată ce puteți face la Complexul Muzeal de Științe ale Naturii

Maria Ionescu

Publicat

la data de

Scris de

 

Complexul Muzeal de Științe ale Naturii este una din cele mai atractive destinații de petrecere a timpului liber din Constanța. În intervalul 1 octombrie 2018 – 30 aprilie 2019, există un tarif comun de acces la Delfinariu, Microrezervație și Păsări Exotice și este următorul:

Adulți: 12 lei

Elevi/Studenți: 3 lei

Copii până la 7 ani: gratuit

Tarif de acces la reprezentațiile cu Lei de mare

Adulți: 20 lei
Copii (7-13 ani inclusiv): 5 lei
Copii până la 7 ani: gratuit

Tarif de acces la Acvariu: 

Adulți: 8 lei

Elevi/studenți: 2 lei

Copii până la 7 ani: gratuit

Tarif de acces la Planetariu:

Adulți: 4 lei

Elevi/studenți: 1 leu

Copiii sub 7 ani nu au acces

IATĂ PROGRAMUL DE FUNCȚIONARE DIN ACEASTĂ PERIOADĂ:

Programul de vizitare al Complexului Muzeal de Știinte ale Naturii Constanța din blvd. Mamaia nr. 255 este urmatorul:
Program de vizitare luni – duminică între orele 09:00 – 17:00
Program emitere taxa acces luni – duminică între orele 09:00 – 16:30
Incepand cu data de 01.10.2018 programul de vizitare al sectiei Acvariu va fi următorul:
Program de vizitare luni – duminica între orele 09:30 – 16:30
Durata unei reprezentații la Delfinariu, Planetariu și Leii de mare durează aproximativ 20 de minute.

PROGRAMUL REPREZENTAȚIILOR ȘI DEMONSTRAȚIILOR

Delfinariu: Luni-Duminică: 11.00 și 15.00

Leii de mare: Luni-Duminică: 11.30 și 15.30

Planetariu: Luni-Duminică: 10:15, 11:45, 13:00, 14:15

Comments

comments

Continuă să citești

Luna asta s-au urmarit: