Conecteaza-te cu noi

Societate

Constanța. Serviciul de Ambulanță și SMURD au fost dotate cu 17 ambulanțe noi

Published

on

De vineri, 21 decembrie, Serviciul de Ambulanță Județean Constanța va avea cu 13 mașini mai mult, iar Serviciul Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare (SMURD) va beneficia de 4 ambulanțe noi.

Cele 17 ambulanțe au fost achiziționate prin Programul POR 2014 – 2020 – “Îmbunătăţirea capacității de intervenţie la urgenţele medicale”. Achiziția acestora s-a făcut de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, în calitate de autoritate contractantă atât pentru Ministerul Afacerilor Interne cât și pentru Ministerul Sănătății.  Atât ambulanțele care vor intra în dotarea ISU „Dobrogea” cât și cele care vor completa flota SAJ Constanța sunt dotate cu echipamente specifice celor de tip B2. (Echipament pentru manevrarea, imobilizarea și transportul pacientului, Aparatură/ echipamente pentru resuscitare – respirație, Aparatură monitorizare-defibrilare-evaluare–administrare medicamente/ soluții, Materiale sanitare)

Dotarea cu ambulanțe noi va crește capacitatea de reacție și răspuns în situații de urgență și face parte din  programul derulat la nivel național de Guvernul României prin Departamentul pentru Situații de Urgență și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, în vederea îmbunătățirii serviciilor acordate prin sistemul integrat de urgență.

Prezentarea mașinilor precum și a dotărilor va fi făcută în parcarea sediului Consiliului Județean Constanța din b-dul Tomis, nr. 51, intrarea din strada Traian.

Advertisement

La eveniment vor participa Dumitru Jeacă – prefectul Județului Constanța, Ionuț Done – subprefectul Județului Constanța,  Marius Horia Țuțuianu – Președintele Consiliului Județean Constanța, col. Popa Daniel – Gheorghe – Inspectorul Șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” al Județului Constanța și alți reprezentanți ai inspectoratului, precum și Bădescu Laurențiu – managerul Serviciului de Ambulanță Județean Constanța.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions