Ieri dimineață, polițiștii constănțeni au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Acesta vine după ce un tânăr de 21 de ani, din Tulcea, a ajuns la spital după ce a pus mâna pe un stâlp de iluminat stradal din zona Mircea cel Bătrân a municipiului Constanța și s-a electrocutat.
Potrivit IPJ Constanța, la data de 7 august a.c., în jurul orei 7.25, polițiștii Poliției municipiului Constanța – Secția 1 au fost sesizați cu privire la faptul că, la aceeași dată, la spital a fost adusă o persoană care afirmă că ar fi fost electrocutată.
”Deplasați la fața locului, polițiștii au identificat persoana vătămată ca fiind un tânăr, de 21 de ani, din Tulcea care, în jurul orei 3.20, în timp ce s-ar fi aflat pe scările din zona străzii Mircea cel Bătrân, deplasându-se către plajă, ar fi fost electrocutat după ce ar fi pus mâna pe un stâlp de iluminat stradal.”, au precizat reprezentanții Biroului de presă al IPJ Constanța.
Polițiștii au luat legătura cu reprezentanții administrației publice locale, în vederea remedierii situației.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate de către polițiști pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.